ERUDIO - Prima pagină ÎNTÂLNIRILE ERUDIO - CULTIVĂ AFACERILE
 ERISMA |
 
 Contact 
Aceste Întalniri sunt create ca un loc de prelegeri şi discuţii pe subiecte de graniţa,
care îmbină preocupările de afaceri cu cele culturale şi spirituale.


. . .
. . . .
.

 

Joi, 13 iunie, a avut loc Întâlnirea Erudio cu Horia-Roman Patapievici, cu tema Despre frumos şi dispariţia frumuseţii. Ne-am bucurat să avem atât de mulţi invitaţi pe care îi preocupă subiectul frumosului şi să avem parte de un răstimp bogat în idei şi cu adevărat frumos.

 

 

.
. . .
. . .

. . .
. . . .
.

Pentru mai multe detalii despre Invitat și Întâlnire, click aici

.
. . .
. . .

. . .
. . . .
.
Întâlniri Erudio

Pe 3 aprilie Horia-Roman Patapievici, Liviu Papadima şi Adi Stanciu au discutat despre Cum se formează un lider? Valori şi atitudini în educaţie.

Am pus la un loc întrebări și răspunsuri din lumea afacerilor, a educației și a culturii, iar Cosmin Alexandru a moderat discuţia.

.
. . .
. . .

. . .
. . . .
.
Cum se formează un lider?
.
. . .
. . .

. . .
. . . .
.
Conferinta Neagu Djuvara
.
. . .
. . .

. . .
. . . .
.
Conferinta Neagu Djuvara
.
. . .
. . .

joi, 26 octombrie 2006
 


Prima Întâlnire l-a avut ca invitat pe

Horia-Roman
PATAPIEVICI


cu o prelegere având titlul:

Despre inconvenientul de a fi român.
Avantajele şi dezavantajele inconvenientului.

 

 

Pe scurt  

 

Cum să descoperi avantajele dezavantajelor…

 

Joi, 26 octombrie, a avut loc în cadrul World Trade Center Bucureşti lansarea noului program al Asociaţiei Erudio: Întâlnirile Erudio, gândite ca un loc în care preocupările de afaceri se îmbină cu cele culturale şi spirituale.

Prima Întâlnire l-a avut ca invitat pe Horia-Roman Patapievici, care a abordat, cu rigurozitate, pasiune şi umor subtil, o temă actuală şi incitantă: Despre inconvenientul de a fi român. Avantajele şi dezavantajele inconvenientului.

Captivaţi de discursul savuros şi de rafinamentul analizei lui Horia-Roman Patapievici, am răspuns provocării intelectuale lansate şi am evadat cu toţii în lumea ideilor. Aşa am descoperit că lucrurile pe care în general le-am considera dezavantajoase pot deveni avantajoase din simplul motiv că ne deschid şi alte perspective, că dificultăţile pot fi transformate în şanse, şi multe altele.

Se spune că ideile sunt piatra de temelie a tuturor lucrurilor bune. În acest caz, aşteptăm cu nerăbdare următoarele Întâlniri Erudio, care vor genera alte idei şi discuţii inedite şi lucruri bune.

 

 

Pata de culoare  

 

Despre avantajele şi dezavantajele inconvenientului
de a te afla la o conferinţă a lui Patapievici cu două doamne.
(Titlu greoi),
sau
La conferinţă la Patapievici cu două prietene (mai simplu)

 

E bine.

Lume colorată: prieteni, cunoscuţi, puţin cunoscuţi, unii deloc. Remarc un domn mai stingher, care era - de altfel - cât pe ce să scape o cratiţă cu fasole în mijlocul cataifului patapievician, mai tarziu. Noroc cu Cosmin, căpitanul de la Vânătorii de Munte, cu arma la picior, antrenat, cu respiraţia potrivită să-l înhaţe. Mă rog, asta vine mai încolo.

La intrarea în sală, amfitrioni afabili. Miki – flamboaiantă într-un costumaş nou-nouţ din colecţia de toamnă «Barbie la conferinţă», asortată tandi pe mandi cu nişte nuci verzi scoase din dulceaţă şi înşirate lejer, ca să le numeri, pe o sforicică aurie; mi s-a facut poftă să le gust; nu se face. Cosmin – cu poante în ficare buzunar.

Mai încolo, Doruţu-mamă-dragul-de-el, ferchezuit de Miki (acasă, înainte să plece, potrivind hainele, Miki pune vocea aia adâncă, cu har, îşi tuguie buzele şi spune teatral, cu accent pe «r»: «Doruţu, dragule, ne îmbrăcăm elegant, mamă, azi.» Doruţu, cu toată casa-n cap, răspunde din şantier, cu o bogăţie de înţelesuri, dar ferm: «Da, mamă.» Şi îl dăruie Miki cu un costum fain, cu cămaşă asortată şi nu se abţine – pentru că de curând, după ce a terminat de vopsit toate lingurile de lemn de la casa de la Brădet în culorile paradisului, Miki s-a apucat de croitorit accesorii şic, – să-i atârne la gât o cravată dintr-o mătase minunată albastră, pe care a surfilat-o ea frumos, egal, cu limba scoasă într-un colţ al gurii, nici mai mult nici mai puţin decât cu aţica roşie ca para focului, ca să vedem stadiul intermediar al meşteşugului ei. Îi laud, pe Miki pentru încercare, pe Doru pentru abisul răbdării.

Sunt mulţi pe hol, din prima promoţie a programului Erudio şi din seria mea. Mircea, elegant de data asta, cum îi stă atât de bine, (la conferinţa de la Mamaia, fiind el în weekend, îşi plantase nişte adidaşi atomici sub masă, în contrast violent cu balerinii subţiri ai lui Patapievici, aflat la câţiva paşi, la catedră). Adriana, franţuzoaică de tot. Marian – calm – dom’profesor de-adevăratelea, dacă te apucă nervii te aşezi lângă el şi te potoleşti pe loc, aşa vorbeşte de liniştitor; cred, de fapt, că e un budist deghizat balcanic. Liviu - surprinzător – într-o schimbare dramatică de look – s-a tuns macho; îl felicit. Vio – draguţă şi portocalie -, Adi P. – cald şi dând impresia – ca întotdeauna – că el, spre deosebire de noi, care am venit pe călcâiele noastre, a venit cumva în zbor planat până acolo, propulsat de gentoiul pe care-l are veşnic pe umăr. Bref, lume.

Mă duc în sală şi-mi aleg locul într-o margine de rând, ţin unul liber şi pentru Cătălina în stânga mea şi decid imediat că dacă-mi vine cineva necunoscut în dreapta, o mut imediat pe Cătă în locul meu, că nu face fiţe. Oricum, eu fac comentarii nelalocul lor şi dacă e ea lângă mine mai ecranează locul şi nu se aude bine ce bombăn. Dar, ‘surprize, surprize’, apare Daneza în sală, venită nemijlocit de la o prezentare de haine de călărie pentru dame: cizme de piele întoarsă mişto, cumva cărămizii, zdravene dar zvelte, urmate mai sus de pantaloni trei sferturi într-un model englezesc în tonuri bej, bine făcuţi, pulover minunat de sub care apare – cum altfel la Daneză – decît o maletă, albă de data asta. (Eu cred că într-un exerciţiu din ăla stupid de supravieţuire în deşert sau după un naufragiu, la care eşti pus să enumeri lucrurile pe care le consideri esenţiale, la Dana maleta e foarte sus pe listă, la bătaie cu Chesterfield-ul şi trusa de manichiură – pe ea, dacă n-are bombonelele manichiurate, se vede că suferă clar, de-mi vine s-o-ntreb dacă are ceva cu burta. Şi trag cu ochiul repede la unghiuţe; dacă se vede că n-au fost băgate în seamă de curând ca nişte persoane cu păreri, înţeleg de unde-i vine disconfortul). Ne pupăm şi mă relaxez chair de tot. O aşez pe Daneză în dreapta. Sunt în siguranţă. Poate să vină Patapievici să începă.

Uimitor, dar Patapievici chiar mă ascultă şi intră după ce-l conjur în gând. De data asta s-a legat frumos la gât cu un papion; e draguţ ca un pisoi înţelept cu breton. Costum negru frumos. Acelaşi de la Mamaia. Numai că atunci avea o cămaşă din cel mai dulce roz, nu greţos, cum numai la fetiţa mea de patru ani am mai văzut; m-am gândit că asta a chibzuit el că e un fel şi estival şi elegant, şi ludic şi serios, potrivit cu ocazia. De altfel a oglindit clar potriveala sucită: conferinţa cu pretenţii, lume aleasă, dar duminică dimineaţa, la Mamaia, într-un hotel roz. De data asta un roz înspăimântător.

Se iţeşte ca din nimic – uşor jenat – în cadrul uşii şi se prelinge cu o abilitate surprinzătoare pe un scaun apropiat din rândul întâi, unde îl vede pe Mircea Mihăieş cu care intră imediat într-o discuţie despre nişte bazaconii cioraniene. Îşi ia apoi locul în primire la catedră, îşi încolăceşte picioarele pe sub masă de două ori, cum numai fetiţele ştiu să facă, dar e perfect îndreptăţit, fiindcă ne prezintă cu ocazia asta nişte glezne delicate, întinde puzderia de cărţi din care ies hârtiuţe de diferite culori puse pe post de semn de carte şi se-nconjoară imediat cu soiul ăla de aer rar, din cauza căruia nu-ţi vine să te apropii de el şi din cauza căruia mie mi-e jenă de fiecare dată să mă adresez direct lui, fiindcă mă simt de parcă m-ar fi prins scobindu-mă în nas.

Începe. O riguroasă expunere a subiectului, a felului în care şi-a ordonat prelegerea, a parcursului mental pe care o sa-l facă, a motivelor care l-au facut să…, a consideraţiilor de care a ţinut cont ca să…, a autorilor din care va cita, un preambul care în sine mi se pare un model de discurs, prin concreteţe şi profunzime. Fetele, stânga-dreapta, cuminţi. Zâmbesc amândouă a aşteptare plină de optimism. Avem poşetele adunate lângă noi, suntem proaspăt coafate, pisoiul toarce cu tâlc şi promite să vorbească încă şi mai şi, viaţa e frumoasă.

Prima jumătate de oră e o jonglerie bine temperată de argumente bine documentate şi citate spumoase, câteodată glume la care chicotim toţi, altele la care râdem muţeşte, altele la care râdem pentru el. Astea sunt glumele care vin clar dintr-un unghi infinit mai eterat şi mai savant, la care doar el găseşte ghiduşia, iar noi râdem mai degrabă de amuzamentul lui, decât de faptul că ne amuză glumiţa în sine.

Când simt că ajungem cumva în locul în care mie mi se pare că e miezul conferinţei, începe, ca la fiecare conferinţă până acum, să uite puţin sau sa supraestimeze auditoriul şi pare că aduce argumente care presupun cunoştinţe preponderent filozofice, pe care e clar că – în cea mai fericită situaţie - le au extrem de puţini între pereţii ăia. Dar el, onest şi conştiincios, argumentează până la capăt, pentru că aşa i se pare lui corect. Azi, bunaoară, le-a replicat domnilor Schopenhauer şi Heidegger. Domniile lor nu au găsit de cuviinţă să răspundă. Noi am asistat muţi. Îl pierd. Şi dacă fraza are şi multe subordonate, am cât se poate de fizic senzaţia că alerg în mijlocul frazei ăsteia, scrisă cu litere cât mine de mari pe podea, iar eu car o găleată plină de virgule şi puncte şi diacritice şi trebuie să le pun repede-repede unde le e rostul, că lumea trebuie să le citească şi eu nu apuc să înţeleg scrisul, daramite să mai pun şi semnele ca lumea. Şi atunci mă opresc, cu găleata în mâna dreaptă şi cu stânga – toartă pe mijloc şi mă dau bătută. Mă uit galben în aer. Mă întorc la Daneză. O simţisem cu coada ochiului, cu vreo două rânduri mai sus, când încă nu obosisem de alergat, că desena ceva. Când mă uit, evident: desenele ei sunt previzibile, de aia îmi şi plac, că nu mă bruschează. Singura surpriză e care anume din temele predilecte apare acum: dacă nu sunt floricele rococo, e un fund de pisoi draguţ (Patapievici ?), care ne arată dezarmat spatele unui căpşor cu două urechiuţe şi o rozetă concentrată suprinsă în acţiune. Daneza nu poate să mă ajute. E atat de fericită cu pisoiul şi îi stă – ei – atât de bine cu bretonul ăla blond, că nu pot s-o întreb nimic. Mă întorc în stânga. Cătălina scosese un caieţel în care a notat – după ce a înghiţit de plăcere şi a zâmbit răpitor - nişte expresii – giumbuşlucuri de-ale lui P. Nici pe ea nu pot s-o deranjez că e surdă. Fiind şi extrem de binevoitoare, risc să stârnesc un deranj: s-ar întoarce brusc, vădit pusă să-mi explice ceva, dar cum nu ştie ce trebuie să-mi explice poate să facă: ‘ha ?’, mult mai sonor decât ar fi nevoie şi ne-ar deconspira. Deci tac.

Dar e bine în continuare. Fetele se simt bine, ne aşezăm mai bine pe scaun, schimbăm piciorul care stă peste, P. a luat-o puţin înainte, trec găleata în cealaltă mână şi o pornesc iar după el, repejor.

La sesiunea de întrebări lucrurile se animă şi mai abitir decât înainte. Lumea întreabă, comentează, P răspunde cu sens, câteodată întrebarile părăsesc clar lumea din care vine P. şi în care e el erudit şi tind să-i ceară (de parcă ar vrea să-i smulgă) nici mai mult nici mai puţin decât o vulgară ‘soluţie practică’ sau o ‘rezolvare imediată’ - de parcă cel întrebat ar fi responsabil şi pregătit pentru asta - şi în plus pentru o seama de alte lucruri care trebuie «făcute» sau «drese». La fel ca la cursul de scriere creativă, cu Ioana Pârvulescu, când, la masă, ştiind-o pe Ioana admiratoare a culturii franceze, vorbitoare subtilă şi traducătoare din franceză, un student care era jenat să tacă, vrând cu obstinaţie să găsească un subiect ‘bun’, o întrebă avântat, înainte de o îmbucătură: « Şi ce părere aveţi de francofonia asta? ».

Mă gândesc să punem şi noi, fetele, o întrebare. Fie o coacem împreună şi o rostim împărţind rostirea cuvintelor la trei, după modelul «Marius, Olimpia şi Mihai», fie o punem pe Cătălina să vorbească, că e cea mai curajoasă. Nu duc gândul mai departe că mi-o ia vigilentul căpitan înainte şi închide conferinţa, mulţmindu-i sincer eruditului. Aplaudăm, şi sala şi noi trei, de fapt noi trei cred că ne aplaudăm şi pe noi puţin. P. se ridică stingher în picioare, păşeste în dreapta scaunului ca un şcolar mic sculat din bancă, trage uşor de poalele hainei şi înclină puţin capul, vădit impresionat de ce-a stârnit, şi când văd asta imi vine brusc să strig: «Haide Goraneee!», pentru că gestul şi persoana seamană izbitor cu felul în care Bregovic mulţumeşte sălii la sfârşitul unui concert, cu o recunoştinţă care emoţionează sala în egală măsură cum a emoţionat şi prestaţia lui. Sau a lui, care stă acum în faţa noastră, ca un băieţel la sfârşitul clasei întai, copleşit de coroniţa ridicolă, făcută de bunica din garoafe stupide, înflorite ca nişte verze mici, de pachetul cu «cărţi de premiu» aduse de mama şi de situaţia de a trebui să stea în mijlocul careului să fie aplaudat.

Şi mă trezesc dându-mi iar seama că cei câştigaţi de fapt suntem noi, nu premiantul cu papion şi zâmbet fermecător de neobişnuit cu publicul. E minunat că am fost aici să-l ascult şi e tare bine că ele două au fost cu mine.

 

Roxana Stanciu


 

 
Video ERUDIO: 
 
Video ERUDIO: 
 Neagu Djuvara - Declinul civilizaţiei occidentale. Noi încotro?
Neagu Djuvara
Declinul civilizaţiei
occidentale. Noi încotro?

la Întâlnirea ERUDIO
din 11 noiembrie 2009
 
Video ERUDIO: 
 Andrei Plesu - La ce (mai) e buna cultura?
Andrei Pleşu
La ce (mai) e bună cultura?

la Întâlnirea ERUDIO
din 11 februarie 2010
 
Video ERUDIO: 
 Horia-Roman Patapievici - Despre Expresivitate
H.R. Patapievici
Despre Expresivitate

la A Treia Conferinţă de
Leadership Creativ
 
Recomandare Specială
Ioana PÂRVULESCU
Ioana Parvulescu
recomandă
Horoscop Literar
 
 
 
 
 
 
 
 
Parteneri
Maastricht School of Management
Artmark - Institutul de Management al Artei
Avenor College
Parteneri Media
CariereRadio Guerilla 24 FUNWall Street
   
Site de Adrian Pop © 2005 -  ERUDIO