ERUDIO - Prima pagină ELUMNI - ERUDIO ALUMNI
 ERISMA |
 Carta ELUMNI  
 Contact 
  Amor cu năbădăi
un spectacol al Clubului de Teatru Erudio
17 și 18 mai 2011
 

Amor cu Năbădăi
 
Copyright ©2010, Asociaţia ERUDIO. Toate drepturile rezervate.
Copierea, reproducerea sau difuzarea acestui material fără acordul explicit al Asociaţiei ERUDIO este strict interzisă.
 

Teatrul este viață

  Monica BOȚOCAN
  Monica BOȚOCAN

 

Întotdeauna am privit cu admirație spre marile talente din lumea teatrului și a filmului, capabile să redea destine, experiențe emoționante și să încânte publicul de la prima apariție. Pasiunea pe care o pun în munca lor m-a determinat să accept această provocare inedită pentru cineva cu o experiență nu tocmai artistică. Am sperat că voi capta un pic din bucuria de a reda sentimentele și emoțiile unui personaj în fața unui public mai puțin critic.

Îmi amintesc - parcă a fost ieri primul nostru spectacol de teatru..."Hai să ne-întâlnim sâmbătă seara"...răsunau vocile noastre care primeau cu brațele deschise și inimile bătând de emoție publicul care umplea sala.

În rândul celor care ne priveau erau cei dragi nouă :copiii, părinții și prietenii noștri, deopotrivă încurajatori și curioși asupra scenelor și replicilor fiecăruia.

Cântecul de odinioară a fost întrerupt de gongul primului spectacol, iar noi am fugit în culise. În sală nu se mai simțeau nici respirațiile. Nerăbdarea le înghețase.

Ușor, ușor, spectacolul a început. Emoțiile erau uriase, dar erau altfel de emoții. Erau acele trăiri intense, pe care eu le-aș repeta la nesfârșit...

Și am urcat pe scenă…prima oară în fața publicului, nici nu mai simțeam că respir, era aceeași intrare pe care o exersasem de nenumărate ori, dar parcă ar fi fost prima dată când încercam să joc alături de colega mea de scenă.

Atmosfera era incredibilă, însă sprijinul pe care îl simțeam de la colegi a contat enorm, cu atât mai mult cu cât erau și ei niște începători în arta teatrală, ca și mine.

Printre noi erau și câțiva care au avut mai multe reprezentații și ne-au putut împărtăși din experiența lor pe scenă. Bineînteles, cel mai mare merit îl are regizorul nostru, maestrul Cristian Șofron, care ne-a insuflat curajul de a juca în fața unui public scene pregătite până la cel mai mic detaliu.

Sperăm că s-a vazut și s-a simtit asta; reacția publicului este cel mai bun barometru, iar aplauzele și râsetele care ne-au încurajat continuu, pe tot timpul spectacolului, ne-au ajutat să profităm la maximum de clipele petrecute pe scenă și ne-au ambiționat să reușim!

Ne-am sprijinit unii pe alții și asta a contat enorm. Am fost un grup, am trăit aceeași emotie, cu aceeași intensitate…

Spectacolul nostru de teatru a fost nebunia care ne-a făcut să stăm demni în fața trăirilor.

Teatrul este parte din viață, și aș încuraja pe oricine să experimenteze asta, iar Erudio poate fi școala care să îndrume pe fiecare să-și descopere pasiunile.

În viață suntem într-un spectacol continuu, unde avem roluri principale, roluri secundare, suntem și spectatori. Iar atunci când îți joci rolul cu pasiune, bucuria aplauzelor e magnifică ...

Teatrul este viață, iar viața este pentru fiecare.

 
Video ERUDIO: 
 
Video ERUDIO: 
 Neagu Djuvara - Declinul civilizaţiei occidentale. Noi încotro?
Neagu Djuvara
Declinul civilizaţiei
occidentale. Noi încotro?

la Întâlnirea ERUDIO
din 11 noiembrie 2009
 
Video ERUDIO: 
 Andrei Plesu - La ce (mai) e buna cultura?
Andrei Pleşu
La ce (mai) e bună cultura?

la Întâlnirea ERUDIO
din 11 februarie 2010
 
Video ERUDIO: 
 Horia-Roman Patapievici - Despre Expresivitate
H.R. Patapievici
Despre Expresivitate

la A Treia Conferinţă de
Leadership Creativ
 
Recomandare Specială
Ioana PÂRVULESCU
Ioana Parvulescu
recomandă
Horoscop Literar
 
 
 
 
 
 
 
 
Parteneri
Maastricht School of Management
Artmark - Institutul de Management al Artei
Avenor College
Parteneri Media
CariereRadio Guerilla 24 FUNWall Street
   
Site de Adrian Pop © 2005 -  ERUDIO