Creatorii: de la Chaucer şi Durer la Picasso şi Disney
de Paul Johnson

Ed. Libertas, 2007
[http://www.libertaspublishing.ro/...]

Paul Johnson este un autor prodigios. A scris, a desenat, a pictat, totul în cantităţi uriaşe, pe care un om obişnuit le-ar produce în şapte vieţi. În Creatorii, el atacă domeniul creaţiei artistice urmând o tehnică infailibilă a succesului. Detalii biografice insolite, picante dacă se poate, nume exotice de instrumente dispărute, râuri de cifre care dau sentimentul instalării solide în real, admiraţie şi dispreţ, toate acestea vă vor face să deveniţi, citind cu sufletul la gură, creatori ai lecturii.

 

Occidentul: o interpretare istorică
de Lucian Boia

Ed. Humanitas, 2007
[http://www.humanitas.ro/...]

Cu o mie de ani în urmă, civilizaţia occidentală se desprindea anevoie din starea de anarhie provocată de căderea Imperiului Roman de Apus. Ce şanse avea această societate frustă de ţărani şi războinici, atât de departe de rafinamentul strălucitor al Chinei, al lumii islamice sau al Bizanţului? Aparent, nu prea multe. Şi totuşi, Occidentul a ajuns să cucerească lumea, a inventat civilizaţia tehnologică şi a schimbat destinul omenirii. Lucian Boia înfaţişează cauzele multiple ale unui triumf nesperat, de la închegarea unui sistem agrar până la sensurile filozofiei creştine şi la mitul Progresului. Marea originalitate a modelului occidental a stat în asumarea fără reticenţe a schimbării şi perfecţionărilor de tot felul. Începând cu primele inovaţii tehnologice ale Evului Mediu, trecând prin marile descoperiri geografice şi prin revoluţia industrială, şi până la actuala globalizare, Occidentul n-a încetat să-şi diversifice propriile structuri şi să-şi accelereze ritmul, împletind interesul şi idealul, speranţa şi disperarea, dispreţul faţă de ceilalţi şi afirmarea demnităţii umane. Din această dinamică şi din aceste contradicţii s-a născut lumea în care trăim.

 

Manâncă, roagă-te, iubeşte
de Elizabeth Gilbert

Ed. Humanitas, 2008
[http://www.humanitas.ro/...]

„Nu stiu să existe acum pe piaţă un scriitor pe care să-l citeşti cu mai multă plăcere ca pe Gilbert… Combustibilul textului lui Gilbert este un amestec de inteligenţă, spirit şi exuberanţă colocvială practic irezistibilă...” (Jennifer Egan, New York Times Book Review)
 
„N-am mai citit niciodată despre o asemenea aventură, în care un scriitor îşi pune în bagaj toată viaţa şi o ia cu el la drum.” (Alan Richman)

 

Derapaj
de Ion Manolescu

Ed. Polirom, 2007
[http://www.polirom.ro/...]

„Un roman de peste 600 de pagini din care să nu sari nici un rând, în slalomul inevitabil printre spectaculoasele secrete ale literaturii, printre conspiraţiile matematizabile, printre istoriile personale din ultimii ani ai perioadei ceauşiste, pare aproape o bizarerie. Un derapaj, nu-i aşa?, Şi totuşi lucrurile stau întocmai. Fie că, student la Litere, identifici amfiteatrele ori portretele mortificante ale scriitorilor, fie că, pasionat informatician, te-ai visat cel puţin o dată hacker, fie că, amator de tabloide, te incintă povestea manuscriselor eminesciene ţinute deoparte de Maiorescu, toate aceste regăsiri succesive captivează inevitabil. Ba chiar îşi schimbă locurile între ele. Noutatea atrage mai mult ca orice, iar, în Derapaj, noutăţile se generează şi comută aproape în permanenţă.  Invenţii arborescente sau adevăruri fireşti, cantitatea de informaţie ramâne constantă. Şi maximă.În buna tradiţie a legităţilor hazardului. Şi nu a normelor comerciale.” Cuvântul

„O carte care se citeşte cu încordare până la ultima pagină şi care nu are cum să dezamăgească, fiind o demonstraţie de virtuozitate fără egal în proza contemporană.” Observator cultural

 

Elogiu mamei vitrege
de Mario Vargas Llosa

Ed. Humanitas, 2007
[http://www.polirom.ro/...]

„Dacă scenariile erotice din această carte nu-l fac să roşească nici pe cel mai pudic cititor nu este pentru că ar fi lipsite de îndrăzneală. Ci pentru că Vargas Llosa le transformă în artă pură, în joc, în frumuseţe. O familie deloc puritană, formată din don Rigoberto, tatăl, Alfonso, fiul puber, şi doña Lucrecia, mama vitregă, pare să fi descoperit secretul fericirii. Fiecare îşi trăieşte liber erotismul în forme multiple şi tot mai inventive, într-o casă unde totul este afrodiziac, până şi aerul pe care îl respiră. Cititorul singur va decide dacă amoraşul, pajul cu chip de înger, Fonchito, e de fapt diavolul deghizat, aşa cum crede menajera Justiniana, o fată simplă şi nevinovată. Are la îndemână un capitol despre o anume bunăvestire, poate cel mai plin de semnificaţii din tot romanul şi care reprezintă una dintre cheile care descuie lacătul întregii poveşti. Elogiu mamei vitrege rămâne, probabil, cel mai rafinat roman erotic contemporan. Şi, în acelaşi timp, o usturătoare lecţie de viaţă, dincolo de binele şi răul moraliştilor.”

 

Narcis şi Gură-de-Aur
de Herman Hesse

Editura Rao, 2007
[http://www.librariabucuresti.com/...]

 

 

 

Jurnal
de Jules Renard

Editura Nemira, 2007
[http://www.nemira.ro/...]

“[…] lectura Jurnalului ne poartă pe câteva planuri paralele foarte deosebite. O latură documentară, interesantă, negreşit, ne aduce ceva din parfumul epocii, climatul ei; alta, mai importantă, ajută înţelegerea operei şi a scriitorului, indică surse, motive, schiţează proiecte, profilează personaje şi caractere, dă o seamă de date concrete deloc neglijabile. Dar dincolo de aceste aspecte, şi mai vrednic de atenţie, este ceea ce depăşeşte documentarul imediat, ceea ce ne înfăţişează – şi acesta ni se pare planul cel mai rezistent – omul şi aventura lui interioară aşa cum cititorul poate s-o reproiecteze în universal, pentru a descoperi, într-o specificitate de esenţă ce depăşeşte circumstanţialul, un argument de complicitate şi de solidaritate omenească. Şi aceasta rezultă dintr-un anumit ton al sincerităţii.” Modest Morariu

Evanghelia după Isus Cristos
de Jose Saramago

Editura Polirom, 2003
[http://www.nemira.ro/...]

Cel mai polemic roman al lui Jose Saramago, „Evanghelia dupa Isus Cristos” (1991), a stârnit la apariţie puternice reacţii din partea Bisericii şi a provocat în mod indirect autoexilul autorului. Romanul reconstruieşte o viaţă apocrifă a lui Isus şi se axează pe tema culpei şi a responsabilităţii. Deşi fusese înştiinţat că se pregătea masacrul inocenţilor, Iosif îşi salvează doar propriul copil şi este urmărit până la moarte de vina de a fi fost, prin omisiune, complicele crimei lui Irod. Inseparabil de Diavol, umbra şi acolitul său, Dumnezeu nu ezită să-şi sacrifice unicul fiu pentru a-şi satisface nemărginita sete de putere care, după sacrificiul lui Isus, va cere noi şi noi vărsări de sânge: martiri, victimele Inchiziţiei, multiplele asasinate din războaiele religioase.

Lupul de stepă
de Herman Hesse

Editura Rao, 2005
[http://www.rao.ro/...]

Incapabil să savureze bucuriile mărunte ale vieţii, din ce în ce mai solitar si mai izolat de lume, Harry Haller începe să semene tot mai mult cu un „lup  de stepă“. Singura soluţie pe care o întrevede este sinuciderea, însă teama  de moarte îl împiedică să meargă până la capăt. Întâlnirea cu Hermine, omologul său feminin, reprezintă o adevărată iniţiere, o tulburătoare căutare a echilibrului fragil dintre corp şi spirit, fără de care fiinţa umană nu poate atinge perfecţiunea.

„Să mai spun oare că Lupul de stepă este o operă care, în privinţa îndrăznelii experimentale, nu e cu nimic mai prejos decât Ulise sau Falsificatorii de bani? După mult timp, Lupul de stepă m-a învăţat din nou ce înseamnă a citi.“ Thomas Mann

Foxtrot XX
de Răzvan Petrescu

Editura Cartea Românească, 2008
[http://www.cartearomaneasca.ro/...]

Un text panoramic al sfârşitului secolului XX, în ritm de foxtrot, cu multiple prize erotice parodice (XX), beletristice, cinematografice, politice şi sociale, cartea conţine, de fapt, zeci de romane nescrise încă. Toate exhibă o galerie de foto- şi audiograme ce reconstituie societatea românească în prezentul continuu al unei lumi-puzzle, derapând într-o literatură a râsului şi a nostalgiei incurabile.
Un talent într-adevăr de excepţie, Răzvan Petrescu e inconfundabil. Mircea Nedelciu

Pluta de piatră
de Jose Saramago

Editura Polirom, 2002
[http://www.polirom.ro/...]

După „Toate numele”, Editura Polirom publică un alt roman celebru al scriitorului portughez Jose Saramago, cu un subiect la fel de incitant: o fisură inexplicabilă în  Pirinei trezeşte interesul oamenilor de ştiinţă. Pe măsură ce fractura geologica se lărgeşte şi se adânceşte, comunitatea europeană începe sa se disocieze de calamitate. Peninsula Iberică devenită insulă pluteşte la întâmplare pe ocean. Un grup eteroclit porneşte într-o călătorie spirituală, încercând să supravieţuiască într-o lume descentrată şi aflată într-o haotică rotire.

Jilţul vulturului
de Carlos Fuentes

Editura Curtea veche, 2004
[http://www.curteaveche.ro/...]

Mexicul votează împotriva Statelor Unite în Consiliul de Securitate al Statelor Unite. Washington-ul, iritat, trece la represalii şi, folosindu-se de controlul pe care-l deţine asupra sateliţilor de comunicaţii, îi întrerupe irevocabil toate reţelele de comunicaţie. Mexicanii se pomenesc peste noapte fără telefoane, televiziune, radio sau internet, într-un moment de instabilitate politică majoră: actualul preşedinte este grav bolnav şi criza politică bate la uşă. Stilul epistolar este brusc resuscitat, şi devine suportul unei sarabande de intrigi, ce ne-ar aminti de Legăturile primejdioase ale lui Choderlos de Laclos, dacă miza nu ar fi diferită — căci nu jocuri amoroase se ţes în acest ultim roman al lui Carlos Fuentes (2002), ci cabale politice în anticiparea momentului electoral. Amalgam unic şi inedit de politică şi literatură de cea mai bună calitate, Jilţul vulturului vorbeşte despre un Mexic al anului 2020 şi un context internaţional tensionat, în care însă cititorul de azi, şi mai mult, cititorul român, se regăseşte — şi îşi regăseşte lumea — cu surprindere.

„Carlos Fuentes, martor al timpurilor sale, ne propune un roman ce trebuie să fie obiect de delectare, studiu şi meditaţie."Luis Martínez, La Jornada

„Ambiguitatea dintre intriga romanescă şi cea politică face această carte să vibreze." Călin-Andrei Mihăilescu

„E periculos să fii cu adevărat cinstit în ţara asta. Cinstea poate să fie admirabilă, însă se poate transforma într-un viciu. Trebuie să te arăţi flexibil în faţa corupţiei. Fii tu cinstit, Tómas, dar închide ochii — la fel ca justiţia divină — faţă de corupţia celorlalţi. Nu uita, în primul rînd, că tocmai corupţia e cea care unge sistemul. Majoritatea politicienilor, a funcţionarilor, a contractorilor etcetera, nu va avea alt prilej să se îmbogăţească în afara acestuia, cel adus pe şase ani. Apoi se întorc în uitare. Dar ei chiar vor să fie uitaţi ca să nu-i mai acuze nimeni, şi bogaţi ca să nu-i mai deranjeze nimeni. Năvăleşte o altă turmă de nesimţiţi. " Carlos Fuentes, Jilţul vulturului

Gustul femeilor urâte
de Richard Millet

Editura Trei, 2008
[http://www.edituratrei.ro/...]

Eroul acestei cărţi este un personaj cu totul şi cu totul deosebit: deşi din fragedă copilărie i se repetă neîncetat că este urât, iar el ajunge să fie cât se poate de conştient de acest lucru, nu va renunţa nicicum la sexualitatea sa. Dimpotrivă, va deveni un altfel de Casanova. Specialitatea lui? Aceea de a seduce femeile urâte. După care, copleşit de propriile cuceriri, fuge cât poate de orice promisiune de iubire. |n mod aparent ciudat, acelaşi lucru se va întâmpla şi mai târziu când, spre cincizeci de ani, descoperă că poate fi dorit chiar şi de femei tinere şi frumoase.

Caustic, mizantrop şi totuşi plin de umor, „acest roman frumos este opera unui stilist de talent."
L'Express

Palatul chelfănelii
de Pascal Bruckner

Editura Trei, 2005
[http://www.edituratrei.ro/...]

În marea-i bunătate şi, îndeosebi, cu marea-i clarviziune, Preşedintele unui stat situat „undeva între Elveţia, Franţa, Germania, Asia şi Africa" ia o hotărâre cu uriaşe urmări pentru viaţa concetăţenilor săi: interzice părinţilor — şi celor cu ei de o seamă: tutori, educatori, profesori — să-şi mai bată copiii…
[…]
Sugestia pe care o conţine romanul este că Timpurile Moderne s-au angajat pe o cale fără întoarcere, că raţionalizarea lumii a produs ravagii definitive: o progresivă şi ireversibilă derealizare a vieţii. Atitudinea lui Pascal Bruckner e tipică pentru vremurile noastre, pe care mulţi le numesc postmoderne. Cum tipic postmodern îi este şi umorul: dacă până nu demult se putea spune că omenirea se desparte prin râs de trecut, că râsul pedepseşte moravurile — ceva ce presupunea credinţa în existenţa unei alternative la lumea de care râzi —, râsul care se face aici auzit nu e nici de despărţire, nici punitiv. E râsul celui care nu mai crede în nimic, nici măcar în faptul că nu crede. Radu Toma

Deranj la Casa Albă
de Christopher Buckley
Traducerea : Ruxandra Popu

Editura Humanitas, Colecţia Râsul Lumii,  2007
[http://www.humanitas.ro/...]

Christopher Buckley - satirist politic şi consilier politic în administraţia republicană povesteşte pe scurt în registru comic viaţa de pe culoarele Casei Albe. Cu umor descrie relaţia preşedintelui cu Prima Doamnă, despre discursuri, gafe monumentale, consilieri ţâfnoşi , întâmplări cu Primul Fiu şi despre Primul Hamster de la Casa Albă. Preşedintele TNT (Thomas N. Tucker) , fratele acestuia şi intreaga echipă sunt puşi in situaţii limită incă de la instalare si pană la predarea mandatului.

Poveşti comice ale politicii "de la ei" , care seamănă din ce in ce mai mult cu cea "de la noi". Suntem pe drumul cel bun?

Eseuri de îndrăgostit
de Alain de Botton

Editura Humanitas, 2003
[http://www.humanitas.ro/...]

Cum se împacă o poveste de dragoste cu filozofia sau cum se împacă un tânăr care i-a învăţat bine pe filozofi cu dragostea? Prologul poveştii e în cer, într-un avion al companiei British Airways. Apoi, ca în orice dragoste, cei doi coboară pe pământ... Există două moduri de a înţelege întâmplările dragostei: unul mistic sau măcar mitic şi unul filozofic. Cartea lui Alain de Botton le ia pe amândouă în serios şi le ironizeaza cu graţie pe amândouă. Pe de o parte semne prevestitoare şi destin, pe de alta Platon şi Sein und Zeit, pe de o parte fatalism romantic, pe de alta Kant, pe de o parte orbire şi săgeţi ale lui Cupidon, pe de alta analiză lucidă, pe de o parte „numai noi“, pe de alta omenirea. Scrisă cu nerv, cu haz şi surprize (nu lipsesc desenele, între care raţuşca–iepure a lui Wittgenstein), cartea poate fi citită de toţi cei care sunt amăgiţi sau dezamăgiţi de o poveste de amor. Că în dragoste filozofia încurcă şi mai rău lucrurile e de la sine înţeles...

Intelectualii
de Paul Johnson

Editura Humanitas, 2006
[http://www.librariilehumanitas.ro/...]

Cine sunt intelectualii? Ce reprezintă ei dincolo de imaginea onorabilă pe care o oferă lumii? Sunt ei oare cei mai potriviţi să conducă destinele omenirii, dând sfaturi de la înălţimea unei moralităţi impecabile, acordând indulgenţe cu bunavoinţă papală sau sancţionând greşelile cu luciditatea celor care contemplă dezastrele dintr-un birou? Cât respect au pentru adevăr? Ce atitudine au faţă de bani? Cum se comportă în familie şi cât sunt de loiali faţă de prieteni? Paul Johnson, jurnalist de notorietate în lumea anglo-saxonă, răspunde acestor întrebări analizând cazuri concrete - Rousseau, Shelley, Marx, Ibsen, Tolstoi, Hemingway, Russell, Brecht, Sartre - şi încercând să surprindă presupusa unitate dintre existenţa lor particulară şi principiile exprimate public.

Totul despre băieţi
de Nick Hornby

Ed. Humanitas, 2004
[http://www.humanitas.ro/...]

La treizeci şi şase de ani, Will Freeman are câteva obiective precise: să-şi cheltuiască banii moşteniţi de pe urma unui cântec compus cândva demult de tatăl său, să-şi trăiască viaţa fără oprelişti, să huzurească şi – peste toate – să se ţină departe de copii.
Cum însă de ce ţi-e scris nu scapi, în viaţa lui se iveşte Marcus, produsul unei căsnicii eşuate şi genul de puştan care, deşi în defazaj faţă de colegi, are obiceiul unor întrebări stingheritoare: de ce sunt casele construite afară, de ce plouă de sus în jos, de ce zboară păsările etc. Ca o ironie a sorţii, apariţia lui Marcus e rezultatul unei manevre imprudente a lui Will, tentat să frecventeze grupurile de sprijin ale femeilor divorţate şi cu copii, în speranţa unor viitoare aventuri de una sau mai multe nopţi.
Prins în capcana pe care singur şi-a întins-o, dandy-ul nepăsător, cu locuinţa în zona selectă a Londrei, se vede distribuit într-un rol pe care nu şi l-a dorit şi la care nu mai poate renunţa.
Cu atât mai mult cu cât micul Marcus e un personaj fascinant. E adevărat, îi place muzica anilor şaizeci când alţii ascultă Limp Bizkit şi crede că solistul de la Nirvana era vârf de atac la Manchester United, dar asta nu-l opreşte să-i servească tatălui de circumstanţă o nebănuită avalanşă de revelaţii.

Împăratul muştelor
de William Golding

Ed. Humanitas, 2006
[http://www.humanitas.ro/...]

William Golding a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1983. Romanul Împăratul muştelor, devenit un clasic al secolului XX, continuă să aibă un ecou rareori întâlnit în istoria literaturii.

„Alături de romanul De veghe în lanul de secară, Împăratul muştelor e cartea de căpătâi a tinerilor de pretutindeni." New York Times Review of Books

„Un roman excepţional care surprinde întreg universul uman în aventura unor copii pe o insulă de corali." Malcolm Bradbury

Cartea cu bunici
volum coordonat de Marius Chivu

Ed. Humanitas, 2007
[http://www.humanitas.ro/...]
Una dintre cele mai surprinzătoare calităţi ale bunicelor şi bunicilor este că, deşi menirea lor pe lume este să-şi răsfeţe nepoţii, nu pot face acest lucru decât spre sfârşitul vieţii, după ce au muncit întâi din greu în diverse meserii: obligatoriu meseria de părinte şi – de parcă meseria asta n-ar fi destul de grea, ca profesori, preoţi, ceferişti, ţărani, burghezi, funcţionari, tâmplari, croitori, moaşe. Toate astea nu erau decât nişte etape prin care trebuie să treacă bunicii, ca să ajungă să se bucure de nepoţi şi să-i îngrijească cu devotamentul de care dau, în general, bunicii dovadă. Deşi e o carte groasă cât una de telefon, veţi vedea că este cu mult, mult mai bogată decât puzderia de cuvinte care o încap, poate şi pentru că nepoţii povestaşi sunt “nişte nume” !!! O carte emoţionantă, amuzantă, sensibilă, ca multe din amintirile noastre despre bunici şi copilărie.

Unul din nepoţii din carte, Ioan T.Morar, scrie: “…iată ce am inventat gândindu-mă la tema bunicilor: “Ne naştem direct nepoţi, dar pentru a deveni bunici trebuie să ne străduim şi noi, şi generaţia următoare.” Eu adaug ceva frazei de mai sus şi îndulcesc totodată proverbul românesc: ”Cine nu are bunici, să-şi cumpere”, spunându-vă: “Sau dacă nu, măcar cumpăraţi volumul editat de Humanitas şi coordonat de Marius Chivu: “Cartea cu bunici”. Roxana Stanciu

Iubiri caraghioase
de Milan Kundera

Editura Humanitas, 2002
[http://www.humanitas.ro/...]

Iubirea este pentru Milan Kundera altceva decît blîndă visare sau suspin abisal, ceva mult mai palpabil, "epidermic" aproape. Nu maladive fantasme, nu obscure pulsiuni îi împing pe eroii nuvelelor sale unul către altul: în doi, nu e loc de subtile ocoluri şi de inavuabile complexe, totul se reduce la expresia cea mai brutală a esenţialului. Cu nespusă luciditate şi cu enormă ironie, Kundera dezvăluie resorturile cotidiene ale relaţiei de cuplu, care sfîrşesc prin a provoca un imens hohot de rîs. Un rîs izbăvitor, fiindcă sub tribulaţiile erotice ale personajelor îşi arată întotdeauna chipul una dintre meschinele strategii de disimulare şi supravieţuire ale omului, aceea care măsoară adevărata dimensiune a esecului său.

Viaţa mea cu Mozart
de Eric-Emmanuel Schmitt

Editura Humanitas, 2007
[http://www.humanitas.ro/...]

Cartea conţine un CD cu muzică de Mozart

Cum sa îndrăzneşti să-şi alegi calea, să devii tu însuţi, să accepţi suferinţa şi să savurezi fericirea? Un adolescent disperat, chinuit de toate aceste întrebări tulburătoare pe care le presupune devenirea umană asistă din întâmplare la o repetiţie a Nunţii lui Figaro. Din întâmplare şi din fericire, căci vocea contesei îndrăgostite îi salvează viaţa. Mozart devine astfel cheia ce deschide uşile spre pasiune, dragoste, libertate şi bucurie. Muzica acestui compozitor de geniu înseamnă strălucire, har, mister. Iar o lume în care pot lua naştere asemenea splendori ale spiritului merită să fie iubită.

Pianul mecanic
de Kurt Vonnegut

Editura Humanitas, 2006
[http://www.humanitas.ro/...]

Pianul mecanic depăşeşte cu mult, prin umor şi fantezie pură, graniţele rigide ale ipotezei de tip science-fiction. De fapt, romanul lui Vonnegut vorbeşte numai despre omenesc, luptând mereu, în subsol, împotriva maşinii, împotriva ideologiei, împotriva tehnologiei care, aşa cum ştim deja, naşte monştri.

"În Pianul mecanic există pasaje de un comic irezistibil, cum sunt cele despre tabăra de pregătire şi recreere a inginerilor aspiranţi, în care paralela cu resorturile obişnuite ale lumii noastre devine evidentă. Fie că se va dovedi un mare profet, fie că nu, Vonnegut este fără îndoială un scriitor satiric de primă clasă." New York Times

Poveşti erotice româneşti
de Ştefan Agopian, Radu Aldulescu, Dan-Silviu Boerescu, Emil Brumaru, Ionuţ Chiva, Marius Chivu, Filip Florian, Matei Florian, Radu Pavel Gheo, Claudia Golea, Ioan Groşan, Florin Iaru, Cezar Paul-Bădescu, Doina Ruşti, Lucian Dan Teodorovici, Dan Sociu, Cecilia Ştefănescu

Ed. Trei, 2007
[http://www.edituratrei.ro/...]

Poveşti erotice româneşti este numele celui mai original titlu al colecţiei Eroscop: cei mai cunoscuţi scriitori români au fost invitaţi să publice un text inedit cu tematică erotică. Cât de departe au mers ei? Cât de îndrăzneţe sunt prozele? Mai există tabuuri erotice în limba română? Iată câteva întrebări la care puteţi afla răspunsul citind acest volum.

„Aproape fiecare poveste din carte îşi are istorioara ei: textul Doinei Ruşti, primul primit, a fost considerat drept începutul norocos al volumului. Ştefan Agopian s-a decis să participe la acest volum în urma unei revelaţii. Cel puţin aşa mi-a povestit Simona Kessler — agenta literară care a mediat contactul cu câţiva autori ai volumului — într-o bună dimineaţă, când ne-a anunţat incendiarul titlu al prozei pe care Agopian avea să o scrie. Proză a cărei predare a fost împinsă până în ultimele clipe de apariţie ale volumului; plăcerea lecturii a anulat repede însă anxietatea pe care o prilejuise aşteptarea. În jurul lui Ioan Groşan s-a constituit o adevărată agenţie de pariuri, câţiva dintre colegii de breaslă susţinând că «nu o să ne dea» niciodată o proză erotică. Pe ultima sută de metri am primit o splendidă poveste despre amor şi comunism. Povestea Ceciliei Ştefănescu este în acelaşi timp ingenuă şi şocantă. Emil Brumaru, vestitul erotolog în versuri s-a dedat admirabil la stihurile în proză. Din ţinuturile reci şi aparent frigide ale nordului, Filip Florian ne propune o poveste în care mocneşte senzualitatea. Matei Florian, în schimb, adoptă un alt ton: în proza lui, aparent reţinută, se dezlănţuie imagistica fabulatorie a fantasmei şi dorinţei. Aldulescu creează un fel de cosmogonie a pasiunii, în care instinctul erotic îşi intensifică sălbăticia treptat şi neaşteptat, culminând în dezmăţ. Lucian Dan Teodorovici, Radu Pavel Gheo, Claudia Golea, Dan-Silviu Boerescu şi Marius Chivu articulează noi tipuri de scenarii erotice. Pe Florin Iaru şi pe Cezar Paul Bădescu îi citeşti cu sufletul la gură. Cât despre Dan Sociu şi Ionuţ Chiva, ei semnează, indiscutabil, textele cele mai «hard» ale acestui volum." Magdalena Mărculescu

Hotelul alb
de D.M. Thomas

Ed. Humanitas, 2006
[http://www.humanitas.ro/...]

„O carte remarcabilă, plină de originalitate. Din câte ştiu, nu există un alt roman care să-i semene prin tehnică sau idei. Este un roman unic." Graham Greene

„O carte cu tonuri de fugă şi bocet, care împleteşte sexualitatea, istoria, poezia, adevărul psihologic, fantezia şi pofta nesăţioasă de brutalitate în fişa de caz a Lisei Erdman, pacientă a lui Freud. Călătorind prin labirintul fiinţei ei, cititorul e purtat într-o odisee care îi oferă un refugiu în faţa coşmarurilor secolului XX." Sunday Times

„Hotelul alb este cartea, acea carte mitică prin care în sfârşit oglinda ne vorbeşte şi ne putem înţelege pe noi înşine." The New York Times Book Review

Avangarda literară românească
de Marin Mincu

Ed. Pontica, 2006
[http://www.librariaeminescu.ro/...]

 

 

 

 

După banchet
de Yukio Mishima

Editura Humanitas, 2004
[http://www.humanitas.ro/...]

În loc de linişte sufletească, nesiguranţă. În loc de fericire, amărăciune. În loc de dragoste, doar experienţă. O poveste care se încheie acolo unde ar fi trebuit să înceapă şi care reîncepe, neaşteptat, tocmai acolo unde toate păreau să se fi sfârşit: după banchet, când luminile se sting. O femeie şi un bărbat, un restaurant pentru un mormânt, emoţii puternice pentru nimic. Povestea de dragoste începe cu o căsătorie, continuă cu un divorţ şi se încheie cu o promisiune. Povestea politică începe cu o campanie electorală şi se termină aşa cum se termină îndeobşte poveştile politice: cu victoria banilor. Cum se termină povestea femeii care conduce un restaurant, iubeşte o gradină cam neîngrijită şi are încredere în oameni îi ramâne cititorului să descopere.

Ca apa pentru ciocolată
de Laura Esquivel

Editura Humanitas, 2004
[http://www.humanitas.ro/...]

Aţi mâncat vreodată prepeliţe în petale de trandafir, curcan cu migdale şi susan sau champandongol. Ştiaţi că în Mexic fiica cea mică nu avea voie să se mărite, fiind obligată să poarte de grijă mamei vârstnice? Ştiaţi că focul dragostei de care e cuprinsă o femeie incendiază totul în jur? Ştiaţi că bucătăria e centrul universului şi că există o strânsă legătură între arta culinara şi amor? Ştiaţi că apa e mai bună decât laptele pentru a face o cană de ciocolată bună şi că fasolea fierbe foarte repede daca îi cânţi? Vă puteţi convinge de toate aceste lucruri citind romanul Laurei Esquivel, o combinaţie de basm, telenovelă şi foileton în douăsprezece capitole cărora le corespund nu doar lunile anului, ci şi o duzină de îndrăzneli gustative. Plasându-şi acţiunea în perioada revoluţiei mexicane a lui Pancho Villa, autoarea ştie reţeta prozei savuroase şi nu face deloc economie de ingrediente. Traversată pe rând de puseuri erotice şi de înfiorare mistică, senzuală si naivă, Ca apa pentru ciocolată este acreditarea epică a unei scriitoare mexicane căreia clasamentele literare îi vor face loc tot mai des.