na din activităţile mele frecvente în practica mea de consultant este evaluarea potenţialului managerial şi de leadership. Pentru asta folosim o varietate de instrumente, cel mai adesea observaţii structurate în situaţii simulate. Este absolut uimitor pentru mine cât de puţin e aplicat şi înţeles conceptul de leadership de către managerii cu care lucrez. Un caz pe care-l citez frecvent este cel al unui manager care i-a spus unui subordonat, într-o întâlnire de corectarea performanţei „trebuie să devii mai motivat!”.

 

Henry Ford obişnuia să spună „Why is it that every time that I ask for a pair of hands, a brain comes attached?”. Între timp lumea afacerilor a evoluat mult şi oamenii înţeleg că e o mare diferenţă între organizaţiile care capacitează energiile interne şi motivaţiile oamenilor şi cele care doar le cer să îndeplinească sarcini: primele sunt mult mai eficace pe termen lung.

 

Problema apare, însă, cu atitudinile şi metodele managerilor. Conducătorii nu înţeleg faptul că energiile şi motivaţiile oamenilor se obţin prin aliniere, prin atracţie, prin însufleţire şi sunt distruse de metodele de conducere bazate pe comandă şi control. Această confuzie este atât de adâncă încât, iată, oamenii ajung să comande atitudini! Confuzia este, de fapt şi mai adâncă. Adeseori conducătorii consideră că leadership-ul înseamnă să fii dur, să te impui, să fii consecvent (citeşte încăpăţânat) în poziţiile tale.

 

Leadership-ul este însă despre atracţie. Despre a crea o viziune de viitor cuceritoare, către care să doresc să mă îndrept şi apoi despre a mă motiva să îmi dedic energiile ei şi a îmi netezi obstacolele pe acest drum. Dar ce trebuie pentru a putea face asta? Desigur, o mare parte a ecuaţiei stă în a fi în stare să gândeşti o astfel de destinaţie de viitor. Dar asta e doar un demers necesar, nicidecum suficient. Pentru a putea determina oamenii să te urmeze trebuie să fii în stare să vinzi această viziune de viitor, iar pentru asta ai nevoie să îi înţelegi pe cei din jur, să înţelegi ce-i mişcă şi să poţi să exprimi ceea ce simţi şi crezi într-un mod coerent, şi viu. Adică trebuie să fii charismatic.

Nu e nevoie să fii o mare figură a umanităţii, dar e neapărat nevoie să te poţi exprima într-un mod viu şi bogat şi dezinvolt. Din ce în ce mai mult aşa se face diferenţa între conducătorii de succes şi cei mediocri. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fii capabil şi performant, dar propria ta capacitate profesională nu va face neapărat organizaţia să te urmeze.

Dar e charisma educabilă? Noi credem că da. Sigur că există oameni talentaţi care sunt charismatici de la natură, dar asta nu înseamnă că noi, ceilalţi, trebuie să abandonăm. Între nimic şi tot există tot felul de tonuri intermediare. Charisma, însă, nu poate fi educată în traininguri de 3 zile în week-end, pentru că e un exerciţiu complex şi pe termen lung. Un exerciţiu care nu se va încheia cu terminarea programului Erisma ci va trebui să continue toată viaţa.