ERUDIO - EXPRESIA EDUCAŢIEI
 Carta ERUDIO  |  Statut 
Programe:   ERISMA |  ÎNTÂLNIRI |  WORKSHOP |  ATELIERE   ELUMNI 
 Contact 
Erudio Recomandă : Horoscop Literar

sagetator
22 noiembrie-20 decembrie


Săgetător


„Cum? Gândiţi oare că atâtea mii de stele strălucesc pe degeaba?” se mira Seneca, unul dintre filozofii care credeau că astrele influenţează destinul omului. „Urmez multitudinea înşiruirii de stele în cursa lor circulară” spunea Ptolemeu, atent deopotrivă la ce se întâmplă pe bolta mişcătoare şi la ce se întâmplă pe Pământ. În schimb, Schopenhauer vedea în astrologie o dovadă a „subiectivităţii jalnice a oamenilor”, care raportează cursa astrelor în univers „la micul lor eu” şi pun în relaţie cerul plin de constelaţii cu pământul plin de ticăloşi.

Cu capul în stele şi cu ochii în carte, Zodierul schimbă foaia de calendar, după mirările omului modern: „Cum? Gândiţi oare că atâtea mii de cărţi strălucesc pe degeaba?”  Fie ca în anul care vine să fiţi sănătoşi, veseli, ocrotiţi de cărţi şi de astre deopotrivă.

                                                Zodier                                              

IANUARIE
Dacă în 1990 aţi fi fost la seminarul Clubului Sigma de la Universitatea din Cambridge, aţi fi avut ocazia să asistaţi la o lecţie tulburătoare, care pornea de la o replică din Shakespeare: „Câteodată, oamenii sunt stăpânii propriului destin”. Tema conferinţei era pusă sub forma unei întrebări: Este totul predeterminat? Profesorul care o ţinea este probabil cel mai cunoscut fizician actual, Stephen W. Hawking, născut pe 8 ianuarie 1942 (la exact 300 de ani de la moartea lui Galilei). Cum Zodierul poate spune fără să citească în stele că n-aţi fost prezenţi la curs, vi-l pune la dispoziţie, într-un volum de eseuri, unul mai ispititor decât altul, pe teme ca: originea universului, găurile negre (Hawking şi Penrose sunt cei care au elaborat teoria aceasta), universurile-copii şi viitorul nostru. Lecţii expuse clar, chiar dacă uneori depăşesc înţelegerea unui om cu pregătire „normală”. Intuitivi cum sunteţi veţi şti să le gustaţi. Oricum, rama e pentru toţi: câte ceva despre viaţa autorului cu un destin incredibil de rău, pe care l-a stăpânit incredibil de bine, şi un interviu...muzical. Teorii ale trecutului şi viitorului, în armonie cu feţele lui Ianus, patronul acestei luni.
Stephan W. Hawking, Visul lui Einstein şi alte eseuri, trad. şi Cuvânt înainte de Gheorghe Stratan


FEBRUARIE
După eseurile ştiinţifice de luna trecută, filozofia pare curată relaxare, şi asta mai ales când e vorba de un poet al gândirii ca Nietzsche. În ianuarie aţi văzut ce spune despre predestinare un om de ştiinţă. De dragul continuităţii, pe care Zodierul o preţuieşte tot mai mult lună de lună, iată ce spune despre acelaşi subiect, dar în decorul altui secol, un mare gânditor: „Problema secolului al nouăsprezecelea. Dacă latura lui forte şi latura lui slabă se condiţionează una pe cealaltă? Dacă sunt cioplite din acelaşi lemn? Dacă varietatea idealurilor sale şi contradicţia dintre ele sunt condiţionate de un scop mai înalt: ca ceva în sine mai înalt? – Căci ar putea fi vorba de o predestinare la măreţie, în această creştere atât de puternică a tensiunilor. Nemulţumirile, nihilismul ar putea fi un semn bun.” Cât despre nemulţumirile din secolul 21, Zodierul ştie din experienţă proprie că nu sunt un semn bun. Dar au un remediu la îndemână, fără contraindicaţii: cartea. (Dacă doriţi să-l vedeţi pe Nietzsche în calitate de personaj literar extrem de ataşant, trageţi cu ochiul în calendarul de la zodia Fecioarei. Apoi reveniţi la Aforisme şi veţi vedea că pot fi mai uşor pricepute.)
Friedrich Nietzsche, Aforisme, Selecţie şi trad. de Amelia Pavel


MARTIE
Un mărţişor în formă de fluture, o maşinărie ingenios asamblată zboară la zi de-ntâi spre dumneavoastră. Povestea fluturelui se leagă de cel mai cunoscut scriitor român de azi, Mircea Cărtărescu. Autorul a trăit vreo cincisprezece ani printre filele şi firele cărţii vieţii lui, Orbitor. Când spune „cartea vieţii”, Zodierul se gândeşte şi la sensul propriu (povestea vieţii autorului şi a scrisului său, metamorfozate după regula ficţiunii), şi la cel figurat: un roman total care pendulează ameţitor între macrocosmos şi microcosmos, între infinitul mare şi cel din noi. Cu imaginaţie luxuriantă, cu alunecări de tobogan între vis şi realitate. Cele trei volume fac un fluture ca de jucărie: două aripi şi-un trup. Dar Zodierul vă previne că se pot juca cu el numai oamenii trecuţi prin viaţă, prin istorie, prin literatură. Privit de sus, romanul generează unde concentrice: universul, în centrul lui Pământul, în centrul lui Bucureştiul, în centrul lui blocul, în centrul lui apartamentul, în centrul lui mama Maria, în centrul ei fătul care va fi copilul Mircea şi va reface, în sens invers, drumul către univers, devenind, prin creaţie, mare ca acesta. Dacă literatura contemporană ar fi de aur, Orbitor ar fi de platină, a constatat cineva. Nu rămâne decât să-i agăţaţi un şnur alb-roşu.
Mircea Cărtărescu, Orbitor: Aripa stângă, Corpul, Aripa dreaptă.


APRILIE
Pentru că Paştele cade în miezul lunii aprilie, pe 19 cel ortodox, pe 12 cel catolic şi cel protestant, e greu să nu te gândeşti, în luna aceasta, la povestea evenimentelor din anul 33. Dar dacă ceea ce s-a întâmplat cu Isus ştim de la cei patru naratori tradiţionali, evangheliştii Matei, Marcu, Luca şi Ioan, precum şi de la alţii, mai puţin creditabili, ce s-a petrecut în acele zile cu alţi participanţi la evenimente rămâne mereu în umbră. De aceea Zodierul bănuieşte că veţi fi curioşi să aflaţi ce-a făcut Baraba, tâlharul a cărui viaţă s-a intersectat o singură dată cu a lui Isus: de Paşte, după ce a fost eliberat în locul celui nevinovat. Varianta suedezului Pär Lagerkvist e plauzibilă nu pentru că scriitorul a primit Premiul Nobel, ci pentru că istoria povestită de el e o îmbinare de banal şi sacru, vină şi mirare inocentă, superstiţie şi fior mistic, care trebuie să fi ţinut de viaţa de zi cu zi din anul 33. Lucruri care, la urma urmei, ţin şi de viaţa cotidiană din anul 2009, pentru că, la nivel de omenesc, ne-am schimbat extrem de puţin de două milenii încoace.
Pär Lagerkvist, Baraba, trad. de Liliana Donose Samuelsson, Colecţia „Cartea de pe noptieră”


MAI
Zodierul, care a citit mai multe cărţi de Amos Oz v-a ales-o pe cea mai frumoasă. Pentru că, deşi e povestită pe mai multe voci, cu răsuciri temporale, cum se întâmplă îndeobşte în romane, cartea reprezintă ceva mult mai simplu: povestea vieţii autorului, pe numele adevărat Amos Klausner. Născut la 4 mai (exact acum 70 de ani!), a copilărit în Israel, între oameni şi cărţi. Detaliile din amintire se leagă firesc, pline de culori, de taine şi pudoare, dar fără tabuuri. Cartea are umor delicat, bun-simţ şi simţ al ridicolului, dublate de o imensă înţelegere pentru tot ce înseamnă omenesc. E o poveste de dragoste: pentru tot clanul de bunici, mătuşi cu personalitate, unchi impunători, dar mai ales pentru hipersensibila mamă: vedea în sufletul oamenilor şi ce vedea era prea împovorător pentru ea. Când băiatul are doar 12 ani, ea „adoarme” pentru totdeauna, din voinţă proprie. E o poveste de întuneric: partea de umbră, de teamă şi revoltă din vieţile noastre, însă şi întunericul istoric din viaţa unui copil evreu născut în 1939. Un mare autor, care scrie fără mânie şi părtinire, constată criticul literar ascuns îndărătul Zodierului. Ar merita şi el un Nobel, premiu la care e mereu doar nominalizat.
Amos Oz, Poveste de dragoste şi întuneric, trad. de Dana Ligia Ilin, Colecţia „Raftul Denisei”


IUNIE
Zodierul vă sugerează să vă petreceţi vara în acorduri mozartiene. Nu întâmplător, ci pentru că : „Ascultarea lui Mozart favorizează funcţionarea optimă a creierului adult”. Este părerea unui neurolog american, autor ale cărui cărţi se ocupă creier şi de modul lui de funcţinare. Cea pe care v-o propunem nu este însă despre creierul lui Mozart, pomenit doar în treacăt, ci despre ceva care vă priveşte cât se poate de direct: creierul propriu. Zodierul prevesteşte că nu veţi rămâne indiferenţi la o asemenea temă, garnisită şi cu metode de bună întreţinere a acelui kilogram şi ceva din fiecare om, de care depind atâtea. Nici un săgetător cu cap n-o să lase cartea din mână. Apropo de cap şi mână: pentru ca dumneavoastră să puteţi pune degetul mare pe oricare din celelalte a fost nevoie de 50.000 de ani de evoluţie! Puteţi începe deja nişte exerciţii de îmbunătăţire a funcţionării cerebrale: contra stresului – respiraţia abdominală, exerciţii de echilibru pentru ambele picioare (se pare că unde nu-s picioare, vai de cap), aţipire câte 10 minute. Vestea cea mai bună: literatura, folosită din plin şi de autor, face bine la creier! Veţi vedea în situaţia descrisă pe fila următoare, că e mare nevoie de un ajutor „de sus”!
Richard Restak, Creierul lui Mozart şi pilotul avionului de vânătoare. Cum să ne îmbunătăţim capacitatea intelectuală. Ghid practic, trad. Corina Berbecar, Colecţia Humanitas „Practic”


IULIE
Stăm rău. Stăm rău cu educaţia, cu medicina, cultura şi agricultura, cu sportul şi cu banii. Suntem într-o perioadă de tranziţie care pare a fi ilustrarea perfectă a proverbului franţuzesc Il n’y a que le provisoire qui dure, adică Numai ce e temporar durează. Stăm însă foarte bine la capitolul perle, adică vorbe care înveselesc durabilul nostru provizorat, după principiul „tranziţia se învaţă râzând”. V-am ales câteva din vitrina aranjată cu maliţie şi artă de Radu Paraschivescu. „Sunt oameni care nu poţi să le bagi lucruri în cap nici cu forcepsul”, crede Loredana Groza, iar comentariul ulterior al lui Andrei Pleşu a fost „Da, da, băgarea ca scoatere!”. Şi tot Loredana: „Pe la voi prin Chişinău trece Volga, nu? Cum, nu mai trece?”  Anton Lungu combină literele ca la scrabble: „Asta e o minciună frustrată”. Iar Mircea Geoană (parcă-l auzi!) dă soluţii hotărâte: „Ceea ce trebuie să facem în acest moment este să oprim stoparea declinului”. Vorba clasicului: „Cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte!”.
P.S. Cartea are câteva foi albe la sfârşit. Înţelegeţi de ce. Ca să luaţi pixul în mână şi să notaţi. Le puteţi trimite apoi culegătorului de folclor nou, pentru volumul următor.
Radu Paraschivescu, Fie-ne tranziţia uşoară. Perle româneşti, Colecţia „Râsul lumii”


AUGUST
Ţineţi-vă bine! Pentru că vă oferim o oglindă în care nu e uşor de privit. O antologie „amarnică, iubitoare, dar necruţătoare” cu texte ale românilor despre ei înşişi. Cum a luat naştere cartea? În anii ’90, Petru Creţia, clasicist şi eminescolog rafinat, dar şi un moralist de tip La Rochefoucauld, a avut ideea unei cărţi alcătuite din fragmente în care mari minţi ale culturii noastre au scris despre poporul român. Din motive pe care Zodierul n-are timp să le analizeze, cartea nu s-a mai făcut atunci, dar nici n-a fost uitată. Astfel încât de curând, la solicitarea editorului, Dan C. Mihăilescu a strâns laolaltă firele împrăştiate ale vechiului proiect, unindu-le printr-o prefaţă plină de năduf, dragoste şi luciditate. Cu minunate exemple comparative din ce cred alte popoare despre ele însele (tot cam aşa). Dacă şi numai dacă ştiţi că simţul critic în sensul lui cel mai înalt nu înseamnă dispreţ, ci dimpotrivă, profundă implicare sufletească, veţi putea înţelege, cu o încreţitură îngrijorată a frunţii, ce-au scris despre „noi, românii” români unul şi-unul, de la Cantemir la Caragiale, Eminescu, Cioran, Patapievici sau Pleşu. Iar îngrijorarea se referă la viitor, un timp faţă de care Zodierul se cuvine să fie, totuşi, optimist. De la aspra, dar dreapta judecare globală, la cea individuală, dacă daţi fila de calendar.
Dan C. Mihăilescu, Aspra judecare de sine, antologie


SEPTEMBRIE
Odată, pe când ţinea un curs dedicat feţelor necunoscute ale celor mai cunoscute figuri din perioada interbelică, Zodierul l-a invitat pe Sorin Lavric să le vorbească studenţilor despre Constantin Noica, temându-se puţin –  era un subiect la care invitatul ţinea mult – că prelegerea ar putea fi prea subiectivă. Or, poate şi pentru că prima facultate absolvită de Lavric este Medicina (a doua e Filozofia), lecţia şi discuţia care a urmat au fost de o reconfortantă exactitate. Fapte, nu comentarii. În cartea despre Noica şi mişcarea legionară, această exactitate se păstrează, dar apare, în plus, şi o capacitate de evocare, de punere în context, care fac ca lectura să fie pasionantă. Istoria, de la strămoşii Noiculeşti şi până la declaraţiile obţinute de securişti, este conturată cu mână sigură şi nuanţe adecvate. Miza cărţii este să răspundă la întrebarea cum de atâţia „băieţi buni” şi inteligenţi au putut trece cu arme şi bagaje (publicistice, filozofice) de partea unei mişcări totalitare? O miză curajoasă, pentru că e greu să vorbeşti azi despre asemenea subiecte care se aprind de la sine. Un lucru se rosteşte răspicat de la început: „Generaţia lui Noica a gândit ideologia ca pe o chestiune de viaţă intimă. Ideile erau acte de viaţă...” Mai departe... Posibil să fi  intervenit şi cel a cărui istorie e pe fila următoare.
Sorin Lavric, Noica şi mişcarea legionară


OCTOMBRIE
Necuratul, aghiuţă, nichipercea, ucigă-l toaca, scaraoţchi, sarsailă – sunt numai câteva dintre poreclele pe care le-a primit dracul în limbaj popular, fie pentru a fi îmbunat, fie din spaima străveche că pronunţarea numelui său  aduce ghinion. În ce-l priveşte, Gérald Messadié (scriitor şi istoric francez, născut la Cairo, în 1931) nu numai că demontează gândirea tabuizantă a oamenilor, legată de o instanţă menită să preia multe rele de care sunt ei înşişi responsabili, dar o face şi cu farmec... julesvernian. Călătoreşte în căutarea Răului până în cele mai îndepărtate puncte ale globului, din Oceania până în Indonezia, se întoarce în Europa şi adună tot ce ţine de mentalităţi şi de istoria religiilor (Eliade este citat ca autoritate). Desigur, voiajul e şi unul prin timp, iar concluziile sunt ale istoricului şi ale antropologului. Cel mai mult îl atrag societăţile în care zeii sunt şi buni şi răi, Diavolul e absent, demonicul fără ecou, cum se întâmplă în antichitatea greco-latină. Dacă ar fi trăit în Grecia antică, Hitler ar fi rămas „un intrigant oarecare”. Îndemnul lui Messadié merită urmat: „Rog cititorul [...] să ceară  de la Grecia favoarea de a studia înainte de a numi, de a înţelege înainte de a judeca şi de a stăpâni spaima”. Cartea aceasta e de mare ajutor, întăreşte Zodierul.
Gérald Messadié, Istoria generală a Diavolului, trad. de Radu Todoran


NOIEMBRIE
După seria de draci din octombrie, fişaţi şi băgaţi în sertare istorice, puteţi pune în tolba dumneavoastră de săgetător o carte literară în care cel căutat este „bunul Dumnezeu”. Autorul ei e Rainer Maria Rilke, unul dintre acele nume care rămân mereu în centrul atenţiei, ca o valoare sigură la banca posterităţii literare. Sunt povestiri scrise la Roma, când autorul avea 28 de ani, şi fiecare istorie e dedicată explicit cuiva, unei vecine, unui profesor, unui nor, lui Ewald, ceea ce dă tonului o căldură deosebită. Dar fiecare poveste mai are o dedicaţie secretă fiindcă: „Bunul Dumnezeu este ceva fără de care nu se poate nimic”. Zodierul n-ar şti să spună dacă sunt poveşti pentru săgetători adulţi sau pentru copii, dar dacă le înţeleg la fel de bine şi copiii este pentru că lor, crede Rilke, li se poate spune totul. Iar rostul ascuns al cărţii ar putea fi descifrat într-o însemnare scoasă din jurnalul italian al autorului: „Dintotdeauna am vrut să-i spun cuiva (nu ştiu cui): «Nu fi trist». Şi am impresia că aceasta reprezintă pentru mine o mărturisire foarte intimă, pe care trebuie să o rostesc tandru şi încet de tot într-un amurg târziu”. Un amurg de noiembrie, adaugă Zodierul, îndrăgostit de tot ce scrie Rilke.
Rainer Maria Rilke, Povestiri despre bunul Dumnezeu, trad. de Mircea Ivănescu

DECEMBRIE
Norocul vostru, de săgetător, cu arc, săgeţi şi cărţi în raft, după cotor, e iar prezent şi-i uimitor! Rimaţi cu dorul lui Apolodor, un pinguin de mult celebru, voiajor (eu îl ador), genul „grăsuţ, curat, atrăgător”, cu voce bună, de tenor (cânta la cor!). Plecat spre fraţii lui din Labrador, de la un circ de la doi paşi de-aici, (din Târgul Moşilor), a mers decis, dar nu uşor, cu fracul negru suflecat, cu ciocu-n vânt, mânat de dor, din rimă-n rimă, visător, o zi pe apă-n barcă, alta-n zbor (într-un avion cam vechi, un bimotor), trecând prin crunte aventuri, până la Pol şi-apoi retur, la prietenii de-aici, din cor. O carte tandră, plină de umor, şi joc, şi vis, şi-un pic de-amor, cu happy-end asigurat, pentru Crăciunul tuturor!
Înc-o urare mică, fiindcă-i mare zor:
În anul care vine, spor! Spor la citit!
Şi „La mulţi ani!”
Zodierul-cititor
Gellu Naum, Cartea cu Apolodor, Ilustrată de Nicolae Vasilescu, cu o scrisoare-prefaţă de Ioana Pârvulescu şi A doua Carte cu Apolodor, ilustrată de autor

 
Video ERUDIO: 
 
Video ERUDIO: 
 Neagu Djuvara - Declinul civilizaţiei occidentale. Noi încotro?
Neagu Djuvara
Declinul civilizaţiei
occidentale. Noi încotro?

la Întâlnirea ERUDIO
din 11 noiembrie 2009
 
Video ERUDIO: 
 Andrei Plesu - La ce (mai) e buna cultura?
Andrei Pleşu
La ce (mai) e bună cultura?

la Întâlnirea ERUDIO
din 11 februarie 2010
 
Video ERUDIO: 
 Horia-Roman Patapievici - Despre Expresivitate
H.R. Patapievici
Despre Expresivitate

la A Treia Conferinţă de
Leadership Creativ
 
Recomandare Specială
Ioana PÂRVULESCU
Ioana Parvulescu
recomandă
Horoscop Literar
 
 
 
 
 
 
 
 
Parteneri
Maastricht School of Management
Artmark - Institutul de Management al Artei
Avenor College
Parteneri Media
CariereRadio Guerilla 24 FUNWall Street
   
Site de Adrian Pop © 2005 -  ERUDIO