ERUDIO - EXPRESIA EDUCAŢIEI
 Carta ERUDIO  |  Statut 
Programe:   ERISMA |  ÎNTÂLNIRI |  WORKSHOP |  ATELIERE   ELUMNI 
 Contact 
Erudio Recomandă : Horoscop Literar

pesti
19 februarie-20 martie


Peşti


„Cum? Gândiţi oare că atâtea mii de stele strălucesc pe degeaba?” se mira Seneca, unul dintre filozofii care credeau că astrele influenţează destinul omului. „Urmez multitudinea înşiruirii de stele în cursa lor circulară” spunea Ptolemeu, atent deopotrivă la ce se întâmplă pe bolta mişcătoare şi la ce se întâmplă pe Pământ. În schimb, Schopenhauer vedea în astrologie o dovadă a „subiectivităţii jalnice a oamenilor”, care raportează cursa astrelor în univers „la micul lor eu” şi pun în relaţie cerul plin de constelaţii cu pământul plin de ticăloşi.

Cu capul în stele şi cu ochii în carte, Zodierul schimbă foaia de calendar, după mirările omului modern: „Cum? Gândiţi oare că atâtea mii de cărţi strălucesc pe degeaba?”  Fie ca în anul care vine să fiţi sănătoşi, veseli, ocrotiţi de cărţi şi de astre deopotrivă.

                                                Zodier

IANUARIE
2009, iată un număr care vă va însoţi o bună bucată de vreme. Dar nu spre numărătoarea anilor, mai degrabă deprimantă, vă conduce Zodierul, ci spre tonica lume a numerelor şi formelor naturii, atât de reconfortantă în puritatea ei. Fie că sunteţi un Sherlock Holmes al matematicii, fie că sunteţi un simplu spectator, va fi pasionant să urmăriţi descifrarea indiciilor pe care ni le lasă pretutindeni natura ca să ne arate perfecţiunea alcătuirii ei. „Amprentele” fulgilor, deşi hexagonale, nu se repetă niciodată! Numărul petalelor diverselor flori, care creşte după un cod fabulos (şirul lui Fibonacci), stropul de apă care picură după o metamorfoză complexă sau dinamica fiinţelor vii şi dezechilibrele ecologice apar, ca-ntr-o oglindă fermecată, în numerele naturii. Pescuitul seamănă cu matematica, zicea Isaak Walton (a scris un ghid al pescarului din secolul 17 şi a fost prieten cu poetul John Donne), nu se poate învăţa niciodată până la capăt. Iar dacă Peştilor pescuitul n-ar trebui să le placă, le rămân, oricând, natura şi numerele.
P.S. Acum 400 de ani, Kepler, care şi-a dedicat viaţa mersului planetelor şi formelor din natură, a scris pentru sponsorul lui, cadou de Anul Nou, cartea Fulgul de zăpadă în şase colţuri. Ce vremuri!
Ian Stewart, Numerele naturii, Ireala realitate a imaginaţiei matematice, trad. de Gheorghe Stratan, Colecţia „Science Masters”


FEBRUARIE
Dacă nu mai primiţi scrisori adevărate în cutia poştală, le primiţi aici, în calendar. Şi nu de la oricine, ci de la însuşi Johannes Chrysostomus Wolfgang Gottlieb, mai cunoscut cu prenumele de Wolfgang Amadeus, fiul violonistului Leopold Mozart din Salzburg. Strivit ca nimeni altul sub dragostea posterităţii, în filme, în cutiile de bomboane şi în secvenţele muzicale de pe soneria telefoanelor mobile, Mozart reînvie incredibil de simplu şi de uman din aceste „plicuri”. Veţi găsi aici un fiu iubitor, cu griji multe, plictisit de drumurile cu poştalionul, plictisit uneori până şi de muzică (dar distrându-se la teatru), îl veţi vedea pe fratele care-i scrie surorii lui, ca dar de nuntă, o poezie comico-pedagogică, pe logodnicul gelos şi pe soţul iubitor. Pe omul ceremonios. Pe rebel. Ca Zodierul să nu greşească tonul care face muzica unor scrisori mai aprige, cu animale nezodiacale, iată o secvenţă despre o simfonie: „Că n-o s-o înţeleagă proştii, nu văd nici o nenorocire; am totuşi speranţa că şi măgarii vor găsi ceva pe gustul lor [...] Boii vor face din asta mare caz. Ce dracu, nu văd nici o deosebire! Ca şi în alte părţi, boii de aici, vor proceda la fel. Asta mă face să râd!” Zodierul nu recomandă lectura pe muzică. Dar se poate face o excepţie.
Mozart, Scrisori, trad. de Cristian Ghenea, Colecţia „Contrapunct”


MARTIE
De mărţişor, în plină zodie a Peştilor, Zodierul a fost foarte grijuliu în alegerea unui cadou literar. Astrele bibliotecii au scos din raft o poveste despre vremuri sacre. Întâmplări vechi în care nu trebuie să fii prea ager ca să vezi potrivelile cu timpuri mai noi, la a căror amintire Peştilor maturi le tremură solzii. Iată despre ce e vorba: un istoric, spre ghinionul lui bun mânuitor al cuvintelor, Etan, fiul lui Hosaia, e chemat să dea ochi cu Înţeleptul Solomon, care-l pune să scrie povestea lui David, tatăl său. Se subînţelege, o istorie mitizantă. (Deja spiritul critic al scriitorului îşi scoate coarnele, ca melcul: Marele Solomon e mai mic de stat decât credea, părul i se răreşte, iar vorbele Înţeleptului sunt cam alunecoase.) Neputând să scape de ingrata sarcină, scriitorul se apucă de lucru. Face ce face şi alunecă din mit în realitate, umanizându-l pe David, călcând din erezie în erezie, dar, de fapt, încarcă istoria de culoare. E viaţa, cu toate ale ei. Dragoste, război, intrigi politice, farsă şi tragedie, şi tainică frumuseţe. Cu un umor care-l ajută şi o sensibilitate care-l costă, naratorul e şi el la nivelul personajelor istorice. Şi cum să nu fie, dacă un scriitor care spune adevărul în vremuri când îşi poate pierde capul pentru asta e mai presus de orice conducător?
Stefan Heym, Relatare despre regele David, trad. de Mihai Isbăşescu, Colecţia „Raftul Denisei“


APRILIE

Pentru că Paştele cade în miezul lunii aprilie, pe 19 cel ortodox, pe 12 cel catolic şi cel protestant, nimic mai potrivit decât Crezul şi Tatăl nostru în 10 limbi: română, greacă, latină, engleză, germană, franceză, italiană, spaniolă, maghiară, rusă. Iată cum sună în germană cea mai cunoscută rugăciune creştină:
Vater unser im Himmel,
Geheiligt werde dein Name.
Dein Reich komme.
Dein Wille geschehe, wie im Himmel so auf Erden.
Unser tägliches Brot gib uns heute.
Und vergib uns unsere Schuld,
wie auch wir vergeben unsern Schuldigern.
Und  führe uns nicht in Versuchung,
sondern erlöse uns von dem Bösen.
Denn dein ist das Reich und die Kraft
und die Herrlichkeit in Ewigkeit. Amen.
Şi totuşi Zodierul ar vrea să vă ducă in Versuchung, adică „în ispită” cu această splendoare de carte apărută ca un album de buzunar, cu acuarelele regretatului Horia Bernea. Aşezaţi-o „cu credinţă, căpătâi”. Şi fie ca tot răul şi toate relele din viaţa peştilor să dea înapoi în faţa atâtor rugi.
Crezul. Tatăl nostru – în zece limbi. Cu acuarele de Horia Bernea


MAI
„Iubirea, care mişcă sori şi stele“, cum spunea Dante în Divina Comedie, mişcă şi inima locuitorilor zodiacului în luna lui mai. Asemenea peştilor care stau în zodiac în perechi, există nume care se cheamă unul pe altul, şi poveşti cine ştie cât de adânci care supravieţuiesc într-o simplă etichetă dublă. „Dante şi Beatrice” este unul din cuplurile pe care contemporanii noştri îl plasează automat în orice înşiruire de perechi celebre din istoria omenirii, fie ele reale, ca Petrarca şi Laura, sau literare, ca Romeo şi Julieta. Dante şi Beatrice intră în ambele categorii. Povestea lor reală e atât de neobişnuită pentru moravurile de azi încât pare literatură. Povestea lor literară, drumul lor ochi în ochi, printre „sori şi stele” până în Paradis, se petrece într-un spaţiu care nu e chiar ficţiune. Lumea Divinei Comedii seamănă destul de bine cu universul nostru cosmic, aşa cum abia azi, după ce ştiinţa a evoluat, îl putem descrie. E un spaţiu neeuclidian, dar Zodierul nu vă spune exact cum se cheamă, ca să citiţi cartea. Autorul (frate de zodie cu dumneavoastră, care a studiat fizica şi a citit multă teologie) construieşte o adevărată demonstraţie matematico-detectivistică. Literatură şi fizică, fizică şi teologie şi suspans, iată nişte combinaţii inedite. Ediţie de lux, cu imagini rare – o frumuseţe!
Horia-Roman Patapievici, Ochii Beatricei. Cum arăta cu adevărat lumea lui Dante?


IUNIE
Zodierul e sigur că-l preţuiţi pe C.G. Jung, aşa că vă recomandă un autor pe care acesta, la rândul lui, îl admiră: „un veşnic adolescent care, pe aripile unei limbi strălucitoare, a făcut să se deschidă toate florile din grădinile legendelor indiene“. E vorba de indianistul Heinrich Zimmer. Civilizaţia Indiei e dezvăluită prin mituri şi prin simbolurile fundamentale: roata renaşterii, Brahma, Vishnu, şarpele, lotusul, elefantul, Shiva şi amăgitoarea Māyā, şi multe altele, poveşti pline de miez din alt spaţiu cultural decât cel cu care suntem familiarizaţi. Ce au toate astea de a face cu noi, cu dumneavoastră? Să vedem : „Oricât de nefericiţi suntem în mod inevitabil, cu toate deficienţele noastre, noi constituim totuşi părţi ale îmbelşugatei desfăşurări. Suntem emanaţii, copii ai Absolutului: din turma lui facem parte, în poala lui ne aflăm; nu ne putem pierde.” Ba mai mult: „Absolutul însuşi, dar sub aspectul său dinamic, ca energie optimistă, implacabilă, e viaţa noastră, s-a transformat în noi înşine şi în efectele gândurilor şi faptelor noastre dezorientate”. Nu vă rămâne decât să vă orientaţi în propria viaţă, iar cartea lui Zimmer vă poate fi o atrăgătoare busolă. Sau daţi fila, unde găsiţi o altă busolă şi o altă Indie, pe cea din ziua de azi.
Heinrich Zimmer, Mituri şi simboluri în arta şi civilizaţia indiană, ed. Joseph Campbell, trad. Sorin Mărculescu


IULIE
Zodierul – liber ca peştele-n apă – recunoaşte că a deschis cu multă precauţie cartea aceasta, al cărei titlu e de trei ori imperativ. Se temea să nu dea peste vreo reţetă stupidă de viaţă fericită: mai bine nefericit după propria reţetă! Or, toată cartea e construită ca un multiplu de trei: 108 povestiri, grupate pe 3 capitole, legate de 3 ţări. De ce? Aici începe frumuseţea. 108 reprezintă numărul de mărgele dintr-un fel de mătănii indiene, japa mala, cu adâncă semnificaţie sacră, iar 3 este, în mai toate religiile, dar şi în matematică (vezi triunghiul echilateral) numărul echilibrului. Autoarea este o tânără femeie de 36 de ani (de câte ori intră 36 în 108?) care, ajunsă într-o fundătură cu viaţa ei, porneşte în lume ca să-şi regăsească echilibrul. Străbate Italia unde dă de plăcerile culinare, apoi India, unde vorbeşte cu yoghinii şi descoperă rugăciunile, şi ajunge până în Indonezia, unde trăieşte o poveste de dragoste. Fiecare ţară îi oferă, aşadar, un punct de sprijin. Nu sunt memorii de călătorie, ci secvenţe de viaţă palpitante, povestite cu mult umor, ca un roman. Nu e de mirare că se face şi un film, cu Julia Roberts în rolul autoarei. Dar până la film, mai bine cartea!
Elisabeth Gilbert, Mănâncă, roagă-te, iubeşte, trad. Alexandra Ghiţă, Seria „Memorii, Jurnale”

AUGUST
Cum să nu zboare, în august, spre Peştii din cercul zodiacului, pescăruşul Jonathan Livingston? În gramatica lumii, peştii şi pescăruşii sunt legaţi de aceleaşi valuri ale mării, iar în frumuseţile cărţii de gramatică sunt legaţi de aceeaşi familie de cuvinte. Jonathan e un învăţăcel, şi încă din categoria promiţătoare a celor care ies din rând, adică din stol (ca să nu zicem turmă). Nu întâmplător poartă un nume îngemănat cu al îndrăzneţului dumneavoastră coleg de zodie, Dr. Livingstone, unul dintre cei mai mari exploratori ai lumii. Din toate aceste motive, dacă ar fi să-i dăm o zodie, pescăruşul Jonathan Livingston ar fi în zodia Peştilor. El calcă regula, pleacă în lumea mare, îşi caută maestrul, apoi devine maestru. Învaţă (de la alţii şi pe alţii) să zboare într-un fel cum puţini îşi imaginează că se poate zbura. Învaţă să fie liber. Şi, mai ales, învaţă „cum poţi iubi un cârd de păsări care au încercat să te ucidă”. Cartea este cea mai citită parabolă modernă, după Micul Prinţ (al cărui autor ştia şi el să zboare). Dacă o dedicaţie se mai poate dedica o dată, Zodierul o îndreaptă spre dumneavoastră: „Adevăratului Pescăruş Jonathan, care trăieşte în noi toţi”. Fotografiile însoţesc povestea cu un fâlfâit din aripi care face să tremure filele.
Richard Bach, Pescăruşul Jonathan Livingston, Fotografii de Russell Munson, trad. de Anca Nemoianu, Colecţia „Cartea de pe noptieră”


SEPTEMBRIE
Zodierul, atent la evenimentele calendarului, revine – pentru că începe şcoala –  de la parabole şi literatură, la întrebările istorice. Cu o carte care, uitându-se în trecut, caută viitorul. Încotro duce istoria României? Biologii şi matematicienii fac jocuri pe calculator (cum e cel cu vulpi care aleargă după iepuri) prin care, din pătrăţel în pătrăţel, văd cum fiecare eveniment din trecut determină, în natură, configuraţia lumii viitoare (găsiţi jocul în cartea lunii ianuarie). Traian Ungureanu (cândva coleg de facultate cu Zodierul!) face un lucru asemănător, căutând logica evenimentelor istorice, care se înlănţuie într-o succesiune oarecum previzibilă. Vorbitul pe şleau, cu exemple concrete, dincolo de prejudecăţi şi de mode, curajul de a spune ce alţii evită ţin de stilul acestui cavaler sans peur et sans reproche al jurnalisticii moderne. Cele mai frumoase pagini ale cărţii sunt, pentru Zodier, paginile 135-139. Aici, autorul îşi afirmă, pe lângă inteligenţă, imaginaţie şi un mod proaspăt de a privi lumea, două iubiri care coincid cu ale Zodierului: pentru un om şi pentru un secol. Dacă vreţi să ştiţi despre ce-i vorba, deschideţi cartea.
Traian Ungureanu, Încotro duce istoria României, Seriile de autor Humanitas


OCTOMBRIE
Despre teroarea istoriei şi destinul personal, Mircea Eliade a vorbit adesea, în cărţile lui. Dar a vorbit şi la propriu, de-a lungul mai multor zile, răspunzând la întrebările lui Claude-Henry Rocquet, care l-a înregistrat pe bandă de magnetofon. Suntem în 1978. Şi, aşa cum în tragedia clasică eroul îşi spune gândurile cu sinceritate doar în preajma unui confident, şi în aceste discuţii în doi, Eliade pare să se dezvăluie mai mult decât în altă parte. Titlul viitoarei cărţi, Încercarea labirintului, a fost ales chiar de vorbitor şi e esenţial pentru modul lui de a înţelege viaţa: „Orice existenţă omenească este alcătuită dintr-o serie de încercări iniţiatice”. Labirintul „este imaginea prin excelenţă a iniţierii”. Îţi cauţi centrul, ai nevoie de un fir călăuzitor, cauţi o ieşire. Pădurea, marea, chiar magnetofonul cu du-te-vino-ul lui sunt pentru Eliade, cunoscător al simbolurilor şi miturilor, imagini ale labirintului. Iniţierile lui Eliade, ca om solitar sau ca lider de generaţie (apar şi Cioran, Eugen Ionescu ş.a.) sunt urmărite de intervievator pe firul de Ariadnă al timpului. Dacă vreţi să ştiţi viaţa şi opera lui Mircea Eliade – „cursul scurt” – citiţi Încercarea labirintului. Pentru cursul lung (în genere preferabil) sunt lungi rafturi de bibliotecă.
Mircea Eliade, Încercarea Labirintului, Convorbiri cu Claude-Henri Rocquet, trad. de Doina Cornea


NOIEMBRIE
Eliade, ale cărui labirinturi le-aţi putut întrezări luna trecută, a locuit într-o casă (pe locul ei e un bloc cu cinci etaje), de pe strada a Melodiei (azi Radu Cristian), în apropiere de Piaţa Rosetti, şi a făcut şcoala primară pe strada Mântuleasa. Nici strada Labirintului nu e prea departe, iar această topografie trece, simbolic, în cărţile lui. Străzile unei Capitale sunt depozite de memorie, iar soarta caselor e esenţială. Despre case din Bucureşti, azi părăginite, în „pericol de moarte” sau dispărute, vorbeşte cartea istoricului Andrei Pippidi. Un fel de schiţe de portret în piatră, alcătuite în ritmul paşilor şi al gândurilor lăsate să se plimbe-n voie prin epoci trecute. De pildă, pe locul Academiei Comerciale se afla, cândva, casa Cleopatrei Lecca, „cu o grădină mare de jur-împrejur, cu înfăţişarea vechilor case boiereşti, [...] cu un cerdac în faţă...”. Strada se numea pe-atunci Cometa, iar eminescienii plopi „fără soţ” se întindeau spre biserica Visarion. Azi strada se numeşte Căderea Bastiliei. Adresele lui Odobescu, casa lui Luchian sau casele liberalilor, casele cu „ferestră unde doarme o pisică”, tirania reclamelor, soarta Cişmigiului sunt numai câteva din subiectele atinse. Nu lipsesc fotografii făcute de Rareş Avram. Cum luna noiembrie nu invită la plimbări prin oraş, cartea lunii e un bun substitut.
Andrei Pippidi, Case şi oameni din Bucureşti


DECEMBRIE
Anul a trecut cât ai zice „peşte!”. Zodierul nu se desparte de dumneavoastră înainte să vă mai sugereze un dar de Crăciun: Catalogul obiectelor de negăsit. Un album cu obiecte comice, dar nu de tip „chibritul cu gămălie pe partea cealaltă” sau „halba de bere cu mânerul pe stânga”, ci lucruri ingenios desenate care îmbină utilul cu...absurdul. Inventivitatea autorului, născut la Marsilia în timpul marii crize economice mondiale – ceea ce ar putea fi o explicaţie pentru câteva din obiectele lui –, este maximă. Să începem cu o unealtă de pescuit care e de partea peştilor, prin cârligul „pentru pacifişti”, în spirală, ca să nu poată fi apucat. La Camping, Carelman propune o cratiţă gonflabilă, ca mingile de plajă, care are toate avantajele. (Focul nu e pomenit.) Mai există clepsidra antisenectute, nu cu nisip, ci cu pietroaie care opresc timpul „definitiv”. Sau indicatorul „Spre ieşire” cu ventuză, în loc de săgeată, botezat indicator non-violent. Traducerea e făcută de Radu Naum, care a savurat, cu siguranţă, capitolul dedicat sportului. Şi chiar dacă cele mai reuşite obiecte sunt categoric nefuncţionale, ele asigură totuşi, în cantităţi suficiente, un produs banal, dar indispensabil supravieţuirii în secolul 21: râsul. Ceea ce Zodierul vă doreşte şi dumneavoastră.
La mulţi ani!
Jacques Carelman, Catalogul obiectelor de negăsit, trad. de Radu Naum, Colecţia „Râsul lumii”

 
Video ERUDIO: 
 
Video ERUDIO: 
 Neagu Djuvara - Declinul civilizaţiei occidentale. Noi încotro?
Neagu Djuvara
Declinul civilizaţiei
occidentale. Noi încotro?

la Întâlnirea ERUDIO
din 11 noiembrie 2009
 
Video ERUDIO: 
 Andrei Plesu - La ce (mai) e buna cultura?
Andrei Pleşu
La ce (mai) e bună cultura?

la Întâlnirea ERUDIO
din 11 februarie 2010
 
Video ERUDIO: 
 Horia-Roman Patapievici - Despre Expresivitate
H.R. Patapievici
Despre Expresivitate

la A Treia Conferinţă de
Leadership Creativ
 
Recomandare Specială
Ioana PÂRVULESCU
Ioana Parvulescu
recomandă
Horoscop Literar
 
 
 
 
 
 
 
 
Parteneri
Maastricht School of Management
Artmark - Institutul de Management al Artei
Avenor College
Parteneri Media
CariereRadio Guerilla 24 FUNWall Street
   
Site de Adrian Pop © 2005 -  ERUDIO