ERUDIO - EXPRESIA EDUCAŢIEI
 Carta ERUDIO  |  Statut 
Programe:   ERISMA |  ÎNTÂLNIRI |  WORKSHOP |  ATELIERE   ELUMNI 
 Contact 
Erudio Recomandă : Horoscop Literar

leu
23 iulie-22 august


Leu


„Cum? Gândiţi oare că atâtea mii de stele strălucesc pe degeaba?” se mira Seneca, unul dintre filozofii care credeau că astrele influenţează destinul omului. „Urmez multitudinea înşiruirii de stele în cursa lor circulară” spunea Ptolemeu, atent deopotrivă la ce se întâmplă pe bolta mişcătoare şi la ce se întâmplă pe Pământ. În schimb, Schopenhauer vedea în astrologie o dovadă a „subiectivităţii jalnice a oamenilor”, care raportează cursa astrelor în univers „la micul lor eu” şi pun în relaţie cerul plin de constelaţii cu pământul plin de ticăloşi.

Cu capul în stele şi cu ochii în carte, Zodierul schimbă foaia de calendar, după mirările omului modern: „Cum? Gândiţi oare că atâtea mii de cărţi strălucesc pe degeaba?”  Fie ca în anul care vine să fiţi sănătoşi, veseli, ocrotiţi de cărţi şi de astre deopotrivă.

                                                Zodier                                                        

IANUARIE
Început de an. Poate să fie oricât de frig afară, dacă aveţi o carte alături, şi încă una cu Edenul în titlu! Stând comod în fotoliu, cu o ceaşcă de ceai aromat alături, puteţi călători în gând, pe firul râului în sus, până în grădina raiului. Nu, nu-i basm, ci ştiinţă curată: râul care duce până în Eden este ADN-ul. Cartea e o splendidă panoramă de esenţă darwinistă a evoluţiei speciilor, făcută cu mijloacele biologului de azi. Metafora râului e, pe cât de plastică, pe atât de valabilă genetic şi dă un alt conţinut frazei: „Şi din Eden ieşea un râu care uda raiul“ (Facerea 2, 10). Personajele cărţii sunt vietăţile naturii, de la bacterii la Lei (de oameni vorbim!), de la fluturi la păuni sau la temătoarele curci şi, la loc de cinste, desigur, albinele. Zodierul a fost impresionat de concluzia capitolului Funcţia de utilitate a divinităţii. Ţelul naturii este supravieţuirea ADN-ului: „Atâta timp cât ADN-ul este transmis, nu are nici o importanţă cine sau ce suferă în timpul acestui proces. Genelor nu le pasă de suferinţă, deoarece lor nu le pasă de nimic“, ele nu sunt nici pentru, nici contra suferinţei. „ADN-ul nici nu ştie, nici nu-şi face griji. Iar noi dansăm după cum ne cântă el“. Să sperăm că în dansul dictat de ADN-ul dumneavoastră intră şi cititul!
Richard Dawkins, Un râu pornit din Eden. Codul genetic, calculatorul, evoluţia speciilor, trad. de Elena-Marcela Badea şi Dan Oprina


FEBRUARIE
Din Edenul lunii trecute şi poate din acelaşi fotoliu, lângă care se află aceeaşi ceaşcă de ceai şi, să zicem, o noptieră cu câteva cărţi, vă puteţi muta fără efort, în „ţara zăpezilor“, într-o mică localitate de munte din Japonia. Zodierul vă recomandă din toată inima acest roman de o delicateţe de stampă sau de miniatură. Parcă e dragoste şi parcă nu e. El, un bărbat din Tokyo, un turist oarecare, ea o gheişă. O vede roşind, o aude cântând, descoperă că scrie jurnal. Şi, cu o lentoare care ţine de propriul ritm sufletesc, bărbatul venit în „ţara zăpezilor” descoperă ce se află sub fardul gros care ascunde faţa şi sufletul gheişei. Sentimentul care-i uneşte are un cod propriu: alte semne, alte reguli, alte dureri. Autorul, Kawabata, este primul laureat japonez al Premiului Nobel pentru literatură. În 1968, la decernare, ţine un discurs în care-şi spune nu numai crezul artistic, ci şi pe cel de viaţă: “E uşor să intri în lumea divinităţii, e greu să intri în lumea demonilor…Orice artist care aspiră la adevăr, la bine şi la frumos ca ultim obiect al căutării sale este bântuit, în mod fatal, de dorinţa de a forţa acest acces dificil spre lumea demonilor, iar un asemenea gând, vizibil sau secret, ezită între frică şi rugăciune”. Pentru dumneavoastră doar bine-adevăr-frumos şi mari autori!
Yasunari Kawabata, Ţara zăpezilor, trad. de Stanca Cionca, Colecţia „Cartea de pe noptieră”


MARTIE
Cu spiritul dumneavoastră cultural de observaţie, aţi constatat poate că la litera K a alfabetului se află unii dintre cei mai mari romancieri. Pe unul l-aţi întâlnit în calendar luna trecută, pe al doilea – cehul Kundera – îl primiţi de 1 martie. Insuportabila uşurătate a fiinţei este o carte despre confruntarea dintre dragoste şi istorie (se petrece în preajma şi după intrarea tancurilor sovietice în Cehoslovacia, în august 1968). Romanul se sprijină simfonic pe nişte teme şi motive subtil reluate: greutatea, uşurătatea, sufletul, corpul, kitschul, compasiunea, întâmplătorul. Personajele de neuitat ale cărţii Tomas, Tereza şi Sabina au în comun dragostea şi inexperienţa vieţii. Primul titlu al romanului a fost, de altfel, Planeta inexperienţei, pentru că, spune autorul, asta ţine de esenţa condiţiei umane. Intrăm dintr-o vârstă în alta fără să le ştim dinainte. Avem o singură viaţă, cum să posedăm dinainte şi experienţa ei? Cartea porneşte de la mitul eternei reîntoarceri, dar îl pune în altă lumină. Orice gest e uşor, atâta timp cât nu-l reiei, în timp ce, repetat în eternitate, vieţi la rând, ar deveni insuportabil de greu... Şi, pentru ca măcar în calendar revenirea să fie uşoară (va fi necesară), nu-i aruncaţi filele când treceţi la luna următoare.
Milan Kundera, Insuportabila uşurătate a fiinţei, trad. de Jean Grosu, Seriile de autor Humanitas


APRILIE
Pentru că Paştele cade în miezul lunii aprilie, pe 19 cel ortodox, pe 12 cel catolic şi cel protestant, o carte despre istoria religiilor e bine-venită. Şi nu una oarecare, ci una dintre cele mai cunoscute cărţi – în lumea largă – ale unui autor român: Tratat de istorie a religiilor de Mircea Eliade. Dacă aţi citit-o, merită s-o redeschideţi când şi când, pentru că veţi descoperi mereu altceva în ea. Dacă n-aţi citit-o, ar cam fi timpul, ba mai mult, e un timp favorabil, cu semnificaţie. Nu vă speriaţi de dimensiunile tratatului: e împărţit inteligent şi e scris limpede. Primul punct atins este celebra disociere între sacru şi profan, care devine un laitmotiv al întregii panorame. Dar capitolul pe care l-ar alege Zodierul este cel pe care Eliade îl socoteşte „printre cele mai aride”: Timpul sacru şi mitul veşnicului început. Sunt numai 20 de pagini, despre un subiect important în toate religiile lumii: timpul sacru e cel care permite omului contemporaneitatea mereu reluată cu marile momente mitice. Kierkegaard a definit perfect condiţia creştină prin formula „A fi contemporan cu Isus”, socoteşte istoricul religiilor. În schimb, despre „eterna reîntoarcere”, Kundera are altă părere. Vă puteţi reîntoarce în cartea lunii martie ca să vedeţi de ce.
Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, Prefaţă de Georges Dumézil. Cuvânt înainte al autorului, trad. de Mariana Noica


MAI
Cu o pereche de mustăţi cât se poate de macho, dar şi un pic demodată, cu un nume care seamănă, ca rezonanţă, cu al lui Jean-Claude Van Damme, Jean-Claude Kaufmann, un sociolog de 61 de ani, se ocupă vitejeşte de un subiect tot mai actual: singurătatea femeii. Acestă Cenuşăreasă modernă are variante: celibatara, care nu e căsătorită, dar nicidecum singură, femeia singură, care e cum îi zice şi numele, şi femeia autonomă, care preferă să nu depindă de nimeni. Cifrele solitudinii cresc azi, când relaţiile fireşti dintre oameni par tot mai greu de stabilit. Autorul constată, în prefaţa scrisă special pentru ediţia românească a cărţii La femme seule et le Prince Charmant, că bărbatul de vis, de lux, cum spunea o mare prozatoare româncă, e mai prezent decât s-ar crede în inima femeii. Iar „epoca nouă, atât de obositoare, are nevoie mai mult ca oricând de iubire, tandreţe şi mângâieri”. Pe de altă parte, cuplul se destramă mult mai uşor, iar oamenii gândesc frecvent: „Mai bine să trăieşti singur decât în proastă tovărăşie”. Cum în luna mai Leoaicele sunt extrem de iubitoare (vorba poetului: „Leoaică tânără, iubirea/ mi-a sărit în faţă”), Zodierul ar recomanda cartea mai degrabă Leilor. În prefaţă, sociologul francez are umor: compară România cu Frumoasa din pădurea adormită. Dar cine să fie prinţul?
Jean-Claude Kaufmann, Femeia singură şi Făt-Frumos, trad. Dana Ligia Ilin


IUNIE
Al treilea mare prozator de la litera K a alfabetului şi din calendar e Kadare: cel mai important scriitor albanez, iar dacă lucrul acesta nu vă spune destul, e bine de ştiut că a fost de mai multe ori nominalizat pentru Premiul Nobel. Nu-i exclus să-l şi ia. Romanul Umbra, care începe pe aeroportul Orly, este despre trecerea dintr-o lume totalitară (cea albaneză) într-o lume liberă (franceză), drum care echivalează cu ieşirea din infern. Eroul acestor călătorii între spaţii mitice, mai mult decât între ţări, un cineast, nu se poate bucura suficient de norocul lui din cauza temerilor care-l bântuie. Romanul Umbra va fi înţeles altfel de Leii care au cunoscut umbrele (suspiciunea, teama de celălalt) din perioada de dinainte de 1990. S-ar putea ca Leii tineri să nu-i prindă miza. Ea a fost însă atât de mare încât, spre a fi sigur că romanul nu se pierde, autorul l-a depus între 1984 şi 1986 într-un seif de la o bancă pariziană, iar editorul francez a promis că, dacă autorul va suferi pe neaşteptate un „accident” (adică va fi suprimat –  timp de 45 de ani, până în 1990, Albania a avut unul dintre cele mai represive guverne din Europa), îi va publica el manuscrisul. N-a fost cazul, din fericire. Cartea a apărut în 1994, mai întâi în franceză, apoi în limba şi în ţara natală a lui Kadare.
Ismail Kadare, Umbra. Însemnările unui cineast ratat, trad. Marius Dobrescu, Colecţia „Raftul Denisei”


IULIE
Bătrâneţea ne-a dat bunicii. Numai pentru atâta şi n-ar trebui să bombănim aşa de tare împotriva ei. Tradiţia a stabilit ca bunicii să spună poveşti, iar nepoţii să le asculte. Tradiţia a stabilit ca eroii din cărţi să fie tineri şi frumoşi. În Cartea cu bunici există o splendidă răsturnare de situaţii: nepoţii sunt cei care spun poveşti, dar nu cu Feţi-Frumoşi şi zâne singuratice, ci cu aceste personaje atipice care sunt bunicii (există doar o „zână” în carte: e cu riduri şi i se zice tuşa Zâna). Eroi bătrâni, aşadar, şi totuşi fără vârstă, pentru că nepoţii nu văd vârsta. Personaje cuceritoare, mamaia, tataia, mama-mare, tata-mare, Lina şi Culae, bunici vii, bunici-amintiri, bunici-fotografii pe un pian. „Mă pot plânge de multe ghinioane, dar nu de acela al absenţei bunicilor din viaţa mea”, spune unul dintre cei aproape o sută de nepoţi din carte. Pentru că, pe lângă că e o carte cu bunici, vezi, din scurtele prezentări autobiografice şi ce fel de nepoţi au crescut bunicii. (Fiindcă veni vorba, Zodierului i-a plăcut cel mai mult ce spune despre sine Tania Radu.) Cât despre Andrei Pleşu, el e prezent în rol dublu, şi ca tânăr nepot şi ca tânăr bunic. Cine n-are bunici să-şi cumpere...cartea. Iar cine are să le-o dăruiască! Pe fila următoare, de la legătura bunic-nepot se trece la aceea, mai gravă, dintre tată şi fiu.
Cartea cu bunici, volum coordonat de Marius Chivu


AUGUST
Până acum, dacă ar fi fost obligat să recomande o singură carte din tot ce a scris Gabriel Liiceanu, Zodierul ar fi ales Uşa interzisă. Acum cartea cea mai dragă i-a devenit Scrisori către fiul meu. De ce? Pentru că aici se decupează frumos figura tatălui, destul de palidă în literatura română. Pentru că e povestea inimii unui om „de cap”, în toate ipostazele ei: inima de tată şi cea de fiu, inima de îndrăgostit şi cea de discipol, inima de om obişnuit, cu toate grijile lui, şi chiar inima anatomică, aceea care se poate îmbolnăvi (prima scrisoare e trimisă din America, înaintea unei operaţii pe cord). În fine, cartea cucereşte pentru că, pe neobservate, din „iederă” care se agaţă de „orice îi iese în cale” pentru a lua în stăpânire o realitate nouă, scrisoarea devine o comunicare de profunzime, plină de căldură, cu un fiu aflat tocmai în îndepărtata Japonie. E o carte care ajunge de la eu la tu, legându-le. O moştenire spirituală şi sufletească, lăsată fiului. Amintiri de tot soiul, dar şi subiecte grave despre care nu-i uşor să vorbeşti: cum e cu „celălalt sex” ? Ce căutăm într-o lume în care nu prea părem să fim destinaţi fericirii ? Scrisori învăluitoare, cu momente vii şi, pe-alocuri, tensiuni electrocutante. Să tot citeşti...
P.S. Zodierul ştie (că de-asta cercetează cerul şi cărţile) că fiul autorului e, ca dumneavoastră, Leu.
Gabriel Liiceanu, Scrisori către fiul meu


SEPTEMBRIE
O viaţă ca-n filme! Nu este o previziune pentru toamna aceasta (deşi, dacă v-o doriţi, Zodierul n-are nimic împotrivă), ci este o apreciere despre viaţa lui Ivor Porter, autorul acestei luni. În 1939 Porter vine în România, ca să predea limba engleză la universitate. După intrarea ţării noastre în război de partea Axei, e nevoit să plece. Între timp, în 1940, Churchill şi Hugh Dalton înfiinţează un serviciu britanic de spionaj care se întinde în toată Europa şi dincolo de graniţele ei, Special Operations Executive (SOE), iar Ivor Porter este şi el cooptat. Face antrenamente de tot soiul, învaţă să conducă o locomotivă, să provoace o explozie „cu efect de stup” cu „ciocolata” din buzunar, să tragă din dreptul şoldului, să sară cu paraşuta. Împreună cu alţi doi colegi, se pregăteşte pentru operaţiunea „Autonomous”. Misiunea lor era să-i convingă pe reprezentanţii principalelor partide politice să încheie un pact cu Aliaţii. Marţi, 21 decembrie 1943, la miezul nopţii, cei trei sunt paraşutaţi în România. Porter cade în ceaţă, pe o arătură. Iar lucrurile nu merg tocmai bine, de-aici încolo...Cartea e mai pasionantă decât un film de acţiune cu grupuri de comando, pentru simplul motiv că toate personajele din ea sunt reale. În plus, e despre „noi”.
Ivor Porter, Operaţiunea „Autonomous” în România pe vreme de război, trad. de George G. Potra şi Delia Răzdolescu


OCTOMBRIE
Cărţile comunică şi se leagă între ele. Câteva personaje istorice din cartea lunii septembrie se regăsesc şi în cartea profesorului american Paul D. Quinlan, care îl scoate în efigie pe Regele Carol al II-lea, primul născut al Mariei şi al lui Ferdinand. Are şi el o viaţă „ca-n filme”, dar nu numai din cauza evenimentelor istorice în care e direct implicat, ci şi din cauza legăturilor lui amoroase. Nimic nu stârneşte atât de mult interesul, bârfa şi pasiunile publicului decât viaţa afectivă a celor care sunt, cu sau fără voia lor, parte din destinul ţării. Tradiţia monarhică a impus sacrificarea (sau măcar discreţia) vieţii personale, de dragul intereselor generale. Carol al II-lea şi-a permis să calce regulile impuse de tradiţie. Pe de-o parte încurajează cultura, e deschis, dar pe de altă parte, în februarie 1938 suspendă partidele politice şi instaurează dictatura regală (ce-i drept, datorită problemei legionare). Cartea lui Quinlan, cu o secţiune bună de fotografii, are trei mari calităţi: captivează, face analize detaliate fără a pierde istoria panoramică şi, în fine, reuşeşte să vadă atât personajul, cât şi evenimentele, în toată complexitatea lor. Istoria nu e povestea simplă pe care o ştiu urmaşii, iar binele şi răul nu se văd, în clipa marilor hotărâri, aşa cum li se oferă, pe tavă, celor din viitor. Cine ştie ce se va spune despre prezentul nostru?
Paul D. Quinlan, Regele playboy. Carol al II-lea de România, trad. Mona Antohi


NOIEMBRIE
Monica Lovinescu îl definea pe Emil Cioran drept “un om cu o umbră care nu-i seamănă”. Altfel spus, un om paradoxal. Cartea de convorbiri a acestei luni confirmă observaţia: deşi a fost de o luciditate pe care puţini o ating, deşi a privit ochi în ochi neantul, deşi a meditat asupra fiinţei până la senzaţia fizică de ameţeală, cum spune el însuşi, a iubit totuşi din plin viaţa: “Paradoxul fiinţei mele este că sunt pasionat de existenţă”. Mai mult, a fost un om uşor de iubit, pentru că-şi prindea interlocutorul într-o plasă de umor, căldură, scânteiere de spirit cum puţini alţii reuşesc, păstrând în acelaşi timp ceva din mirările unui „ţăran analfabet”. Chiar dacă e proverbial pentru că a refuzat să devină persoană publică (în Franţa n-a dat interviuri şi n-a apărut la televiziune), sunt câţiva jurnalişti şi oameni de cultură din diverse ţări care au reuşit să-l facă să accepte o discuţie. Cel mai uimitor i s-a părut Zodierului că în nici una din aceste convorbiri Cioran n-a putut fi prins pe picior greşit. La orice întrebare (unele îngrozitoare în sine, altele îngrozitor de erudite), răspunsul filozofului e captivant. De pildă: „Râsul este singura scuză a vieţii, scuza cea mare a vieţii. Până şi în cele mai cumplite momente de disperare, am avut puterea să râd”. Putere pe care Zodierul o doreşte tuturor.
Emil Cioran, Convorbiri cu Cioran, Colecţia „Memorii. Jurnale. Convorbiri”

DECEMBRIE
Titlul cărţii din decembrie e scris, în interior, pe o portocală: Arta de a trăi colorat. Portocalele, globurile, bradul şi luminile pun un pic de culoare în decorul monocrom al iernii, de aceea Zodierul vă invită şi el, bucuros, în lumea culorii: sute de interioare fotografiate cu artă de unul dintre cei mai mari fotografi specializaţi în design şi lifestyle din Franţa, Gilles de Chabaneix. Iar Stafford Cliff, fost director de creaţie la o mare firmă din Londra le-a comentat, cu o privire caldă, care ştie să cadă exact pe detaliul semnificativ. Se simte imediat că în aceste case se trăieşte, sunt oameni: o masă puţin zgâriată, zidul crăpat, vasele abia spălate, cărţile de pe noptieră, valiza din dulap şi cravatele... Albumul e, de aceea, o adevărată carte de vizite din care gândurile cititorului, poate înnegurate, vor ieşi colorate mai vesel. De ce i-a plăcut atât de mult Zodierului această carte încât, înainte să-şi ia rămas-bun de la prietenii Lei, şi-a făcut-o cadou? Pentru că cei care au migălit-o, au pus în ea suflet. Ajunge să priveşti creioanele colorate de pe copertele interioare, ascuţite neglijent şi scoase din cutii diferite, ca să te convingi. Tot din suflet urarea echipei zodiacale: La mulţi ani!
Stafford Cliff, Arta de a trăi colorat, album cu peste 400 de imagini color de Gilles de Chabaneix, trad. de Dana Ligia Ilin

 
Video ERUDIO: 
 
Video ERUDIO: 
 Neagu Djuvara - Declinul civilizaţiei occidentale. Noi încotro?
Neagu Djuvara
Declinul civilizaţiei
occidentale. Noi încotro?

la Întâlnirea ERUDIO
din 11 noiembrie 2009
 
Video ERUDIO: 
 Andrei Plesu - La ce (mai) e buna cultura?
Andrei Pleşu
La ce (mai) e bună cultura?

la Întâlnirea ERUDIO
din 11 februarie 2010
 
Video ERUDIO: 
 Horia-Roman Patapievici - Despre Expresivitate
H.R. Patapievici
Despre Expresivitate

la A Treia Conferinţă de
Leadership Creativ
 
Recomandare Specială
Ioana PÂRVULESCU
Ioana Parvulescu
recomandă
Horoscop Literar
 
 
 
 
 
 
 
 
Parteneri
Maastricht School of Management
Artmark - Institutul de Management al Artei
Avenor College
Parteneri Media
CariereRadio Guerilla 24 FUNWall Street
   
Site de Adrian Pop © 2005 -  ERUDIO