Mă numesc Iulia şi o să vă vorbesc astăzi despre flori.

De mică îmi plăceau florile şi aduceam acasă întotdeauna flori de sezon fără să ştiu că unele dintre ele nu sunt pentru a fi culese şi puse in vază (cum ar fi păpădia). Mă fascinau şi vroiam să le am cu mine şi în casă, ca să mă bucur de frumuseţea şi sensibilitatea lor. Iar pe unele le plantam în gradină sau ghivece -aveam „mână verde” cum se spune în popor, adică orice băţ puneam în pământ înverzea şi înflorea, pentru ca în final să le dau părinţilor bătăi de cap la intrarea în iarnă, când se chinuiau să le găsească soluţii de supravieţuire.

Din acestă dragoste a mea am început să compar florile cu oamenii şi să văd în fiecare: prietenie sau culoare, înţepături sau frumuseţe, parfum sau goliciune. Citesc şi recunosc în oamenii din jurul meu fericirea, pe care o asemăn unui cireş înflorit în luna mai, veselia, pe care o asemăn unui lan de maci în iulie, dragostea, o tonetă de flori de la care unii cumpără, iar alţii doar vând, răutatea unei floari carnivore, prostia unui cactus, iar gelozia unei buruieni pe care cu cât o rupi mai des, cu atât creşte mai straşnic.

Mă prind în buchetele de flori care îmi plac şi mă bucur să fiu în ele.

Acum, la acest sfârşit de program, plec cu imaginea mea într-un buchet imens de bujori albi, imaculaţi, în care mă aflu împreună cu colegii de la ERISMA 4, pe care îl dau cu recunoştinţă profesorilor şi mentorilor pe care i-am avut în cele trei luni şi în faţa cărora mă înclin.