Salutare! Am înţeles că aici sunt oameni mari, sau adulţi…

Aşa că l-am rugat pe Sorin să mă lase pe mine să vă prezint astăzi pentru că am ceva important de comunicat. În primul rând, să mă prezint: eu sunt Marele Elf, adică cel mai înalt dintre elfi, pentru că toţi sunt mici. Ştiţi ce este un elf? Ştiţi cu ce ne ocupăm noi? Da, nu poate…? O.K. O să vă spun. Noi, elfii, îl ajutăm pe Moş Crăciun. Suntem foarte organizaţi, foarte organizaţi. De exemplu, acum avem departamente. Avem departamentul Producţie. În departamentul Producţie elfii construiesc jucării şi cadouri. După care avem departamentul Logistică. Foarte important, pentru că se ocupă cu transportul lui Moş Crăciun şi cu securitatea lui: sanie, reni. Departamentul Administrativ, din ăsta fac eu parte. Mai bine zis, eu sunt la Registratură. La Registratură noi primim scrisori, scrisori pentru Moş Crăciun. Ei, aici avem o mare problemă, o mare problemă. Şi Moş Crăciun este foarte supărat şi trist, pentru că nu mai primeşte scrisori de la oameni mari. Nu primim scrisori decât de la copii. Şi este foarte trist Moş Crăciun, toată ziua merge pe-acolo şi noi nu ştim ce să-i facem, pentru că noi, elfii, nu putem să lucrăm dacă el este trist. Atunci am luat o hotărâre: pentru că sunt cel mai înalt, i-am strâns pe toţi. Am vut un …cum îi ziceţi voi…meeting. Am făcut un meeting, i-am strâns pe toţi şi-am hotărât: trebuie să aflăm de ce oamenii mari nu mai scriu scrisori lui Moş Crăciun. Şi am zis că trebuie să comandăm un marketing research. Şi iată ce rezultate am avut (foarte bună chestia asta): se pare că oamenii mari nu-i mai scriu scrisori lui Moş Crăciun pentru că nu mai cred în Moş Crăciun! Vă daţi seama ce dezastru! Ce tristeţe! Nu mai cred în Moş Crăciun! Se pare că oamenii, odată ce cresc şi se maturizează, nu mai cred în miracole, nu mai cred în zâne. Se pare că doar copiii, înainte să devină adulţi, aşa ca voi, se pare că numai ei cred în miracole: cred în Zâna cea Bună, c-o să vină să-i salveze, cred că Moş Crăciun o să le-aducă cadoul mult-dorit. Şi din cauza asta, copiii sunt foarte fericiţi. Şi nu numai că sunt foarte fericiţi, fericirea lor poate fi stârnită de lucruri mărunte: de un zâmbet, de un elf, de o jucărie. Pe când oamenii mari sunt foarte, foarte greu de satisfăcut şi din cauza asta sunt foarte, foarte trişti. Ei bine, ăsta e rezultatul negativ al acestei cercetări. Dar am o veste bună! Vestea bună este că e există o soluţie. Soluţia este următoarea: sunteţi atenţi? Vă spun: se pare că în fiecare dintre voi copilul încă există, adică e şi în tine, şi în tine, în toţi! Se pare că este acolo, dar voi nu-l auziţi, voi nu aveţi timp să-l auziţi, voi nu-l puteţi asculta. Nu trebuie decât să-l ascultaţi câteodată, pentru că el ne poate face foarte fericiţi. Puteţi să vă bucuraţi şi voi de lucruri mărunte! Puteţi să vă bucuraţi şi voi de un zâmbet, puteţi să vă bucuraţi şi voi de o jucărie – mai mică, mai mare, cum vreţi voi. Acestea fiind spuse, şi pentru că v-am dat şi soluţia şi încă n-a venit Crăciunul, eu mă duc acum la Moş Crăciun, să-i dau vestea cea mare: că încă mai avem o speranţă. Şi cred că acum mă beep-ăie, că avem pager, şi trebuie să mă întorc, că vin scrisori. Vă zic la revedere şi ne vedem de Crăciun, dar doar cu cei care nu-şi alungă copiii din ei şi îi ascultă. Şi bineînţeles, îi scriu lui Moş Crăciun. Vă pup!