Salutare! Sunt Camelia, mă ştiţi. M-am îmbrăcat cât de feminin am putut eu şi sunt şi gata să fac marea dezvăluire: am urcat aici ca să vă dezvălui mărgelele mele. Am memoria scurtă, nu ţin minte nimic. Nu ţin minte drumuri, indicaţii, nume, cifre, nimic. Din tot ce-am trăit îmi caut în minte, îmi coboară de undeva din spate în mână nişte mărgele, nişte momente rotunde, pline de sentimente, de imagini, de miros şi de gust şi de muzici. Fiecare bilă e altfel şi senzaţia e bruscă şi acută, ca atunci când spargi o boabă de icre în cerul gurii. Azi vă dau câteva dintre mărgelele mele. Pe rând şi cu grijă, ca pe nişte nimicuri preţioase. Asta e mărgeaua 23 august. Am 10 ani. Sunt în vacanţă şi toată lumea e la plajă. Sunt mică, slabă, am o cârpă roşie pe care mi-au dat-o de la comandament. Stadionul e plin, suntem mulţi. Am un carton maro, pătrat şi-l ridic, îmi spune tovarăşa cu microfonul. Sunt o bucată din ecluză. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu însuşi vine pe 23 august să inaugureze canalul. Eu nu ştiu ce e ecluza, dar mă integrez perfect. Ridic cartonul maro, sunt o bucată de ecluză. Pun cartonul la loc, sunt un punct roşu. E soare, mi se jupoaie nasul, îmi alunecă ochelarii, şi toţi copiii cu pile sunt la plajă.

Asta e bila A murit tata. Am 13 ani şi casa e plină de străini. Cu oglinzile acoperite, cu uşa deschisă larg, miroase-a bujori albi şi roz şi a tămâie. Urăsc bujorii alb şi roz. Mamaia o ceartă pe mama, că de ce n-am haine de doliu şi de ce nu plâng? Îmi iau fustă, e singura neagră. Să plâng nu pot, nu pot.

Asta e o mărgică mai mică. I-am dat un nume lung. Se cheamă: bac-ul e vineri şi eu m-am îndrăgostit. Stau pe iarbă lângă lac, lângă el. Nu se clinteşte nimic, nimic. Chiulim complice de la meditaţia de mate, am putea să mergem la plajă, sau am putea să vorbim, dar stăm în iarbă. Miroase a baltă caldă şi a tei înflorit. El are genunchii mov. Mov.

Asta e bila Vera. Sunt la prietena mea. Are părul scurt şi greu, ca o cască neagră, şi la ea e întotdeauna altfel, şi e atâta dragoste de viaţă… Are pe pereţi planşe, proiecte, relevee. Vorbim. Vera se plimbă prin cameră şi gândeşte cu voce tare. Zice: Ştii, dragostea nu apare aşa…, n-are cum s-apară aşa. Poate să fie un om bun, să fie un om bun, să ai încredere în el. O să am încredere în el, o să mă port bine cu el, o să mă port frumos, încet-încet, o să-l iubesc. Ştii, cum se scrie în romane, o să fiu raza lui de soare. E prima dată când nu gândim la fel: eu n-o să fiu niciodată o rază de soare.

Şi-asta e mărgeaua Sibiu. Stăm pe o pătură în mijlocul pustietăţii. În jur: poiană, şi-ncă-o poiană, şi-ncă-o poiană, şi-o stână departe, departe de tot. Ea sparge un pepene galben şi-un pepene roşu. Mâncăm pepene cald şi ni se lipesc degetele. Miroase-a iarbă. El are sprâncenele blonde şi miroase-a arpacaş. Îl iubesc.

Şi asta e bila de azi. E-a voastră. Stau speraită, dar bine înfiptă, la graniţa între două climate: în spate e o scenă rece şi-n faţă sunt mulţi prieteni calzi. Le spun prostii despre bile şi ei m-ascultă. Le dau pe rând din mărgelele mele, ca să le mulţumesc.