ERUDIO - Prima pagină ERISMA - LEADERSHIP CREATIV

 Carta ERUDIO |  Statut
 Concept  |  Structură  |  Orar  |  Aplicare   ELUMNI  |  Absolvenţi   ...despre ERISMA 
 Contact 
Absolvenţi despre ERISMA

 

Mona Cosma

Bună dimineaţa tuturor!

În copilăria mea, timp de ceva vreme, 5-6 ani, a existat un personaj foarte frumos. Acel personaj se numea, sau, mai bine zis, aşa l-am numit noi, eu şi cu cei patru fraţi, pentru că noi suntem cinci, de mărimi şi vârste diferite, l-am numit Botosul. Ce făcea acest personaj? Ne aducea pâine. Ştiţi, cei care aţi trecut prin dat cartele şi raţionalizarea pâinii, şi eu am trecut prin asta, deşi par foarte tânără, dar şi eu am trecut prin aşa ceva, ei, acest personaj, în fiecare dimineaţă venea de la Brutărie şi făcea speculă cu pâine, o fura, şi Bunicul, Dumnezeu să-l odihnească, ne aducea, în fiecare dimineaţă, două pâini aşa, mari, nouă ni se părea că erau cât roata carului atunci, fierbinţi şi foarte, foarte parfumate. Era o pâine absolut minunată, şi noi stăteam toţi, mi-aduc aminte şi acum, mi-a rămas în minte imaginea asta, toţi cei cinci fraţi, stăteam acolo, buluciţi la poartă, să aşteptăm ca Bunicul să ne aducă pâinea aceea mare, neagră şi parfumată.

Aşa a fost, timp de trei luni încoace, ori vinerea, ori sâmbăta, aşa a fost pentru mine Erudio, aşa a fost pentru mine Erisma. În fiecare săptămână, la final, aveam senzaţia asta, de aşteptare bulucită, aşteptam să văd ce mi se mai întâmplă în fiecare sfârşit de săptămână. Şi am învăţat despre cuvinte şăgalnice, am învăţat despre cum e să fim noi înşine, şi că suntem perfecţi, aşa, imperfecţi cum suntem noi, am învăţat cum să ne stăpânim emoţiile, şi ghemul ăsta în stomac, pe care eu chiar îl am în momentul de faţă, dar mi se pare bun, e bine să ai un ghem în stomac, pentru că în felul ăsta poţi să arăţi cine eşti, până la urmă, am învăţat despre cum e să te joci cu jurnaliştii, sau cum se joacă jurnaliştii cu noi, şi ce aşteaptă de la noi, şi multe, multe lucruri de genul ăsta, în fiecare sfârşit de săptămână, timp de trei luni încoace. A fost foarte bun, a fost ca bucăţile alea de pâine neagră şi înmiresmată pe care eu le primeam în fiecare dimineaţă. Astăzi se termină.

Am încercat, m-am pregătit săptămâna asta şi azi am încercat să-mi iau toate lucrurile astea cu mine, mi-am luat şi firul...nu ştiu dacă e; Bogdan spunea de dimineaţă că la el firul e cam elastic, s-ar putea ca şi la mine firul să fie cam  elastic în momentul de faţă, dar am încercat să-mi iau firul, şi aş putea să vă spun foarte multe lucruri, dar o să mă opresc la un citat pe care l-am descoperit acum două zile într-una din cărţile lui Amos Oz – este un scriitor israelian. Un personaj de acolo, care se numea tot cu o şi cu z, şi anume Boaz, spunea: dacă oamenii ar fi mai atenţi la stele şi la alte lucruri de genul acesta, ar trece mai uşor peste enervările de zi cu zi. Eu, împreună cu voi toţi, împreună cu voi, prietenii mei, împreună cu toţi profesorii noştri şi cu toate personajele acestea din Erisma, despre care ne-a vorbit atât de frumos şi Roxana, asta am reînvăţat, timp de trei luni încoace, asta am învăţat: să fiu mai atentă la stele şi la alte lucruri de genul acesta. Şi pentru asta, vă mulţumesc foarte mult!

 

 

 

Video ERUDIO: 
 Neagu Djuvara - Declinul civilizaţiei occidentale. Noi încotro?
Neagu Djuvara
Declinul civilizaţiei
occidentale. Noi încotro?

la Întâlnirea ERUDIO
din 11 noiembrie 2009
Video ERUDIO: 
 Andrei Plesu - La ce (mai) e buna cultura?
Andrei Pleşu
La ce (mai) e bună cultura?

la Întâlnirea ERUDIO
din 11 februarie 2010
Video ERUDIO: 
 Horia-Roman Patapievici - Despre Expresivitate
H.R. Patapievici
Despre Expresivitate

la A Treia Conferinţă de
Leadership Creativ
Recomandare Specială
Ioana PÂRVULESCU
Ioana Parvulescu
recomandă
Horoscop Literar
 
Parteneri Media
Academia CaţavencuCariere
Radio GuerillaB 24 FUN
Wall Street
Susţinători
XEROX RomâniaHuman Synergistics International
Art SevenLeo Burnett
gecadMuşat & Asociaţii

Powered by
   
Site de Adrian Pop © 2005 -  ERUDIO  vizite