Bună ziua! Mi-a fost teamă de clipa asta. Şi Cosmin m-a văzut e geam când am venit şi mi-a zis: ai fost încruntată până ai intrat aici, pe uşă. Când ai intrat, ai început să râzi. Da, eram încruntată, pentru că mă gândeam că mi-am scris azi-noapte discursul, dar n-am avut timp să-l exersez. Asta e! Ce mi-aduc aminte, bine, ce nu... ştiţi voi, că v-am mai spus şi alte dăţi.

O să vorbesc şi eu despre experienţa Erisma şi despre ce-a făcut Erisma cu mine, pentru că un pic din experienţa mea, sunt sigură că s-a întâmplat şi la voi. Şi ca să fac asta am să mă folosesc de-o întâmplare care mi-a venit în minte în timpul feed-back-ului pe care l-am primit de la Cosmin, Oana şi Marian după discursul parţial. Era în 2004, în week-end, şi eu eram la Istanbul, la Hyatt Hotel, trimisă de compania la care lucrez, pentru că ne adunase corporaţia, pe toţi managerii din cadrul diviziei de Servicii să ne spună că vor schimba strategia când vor lansa servicii noi, şi ce-o să facem noi de-acum încolo cu toţii, cum o să ne unim într-un mare hei-rup, şi-o să schimbăm lumea, şi-o să vindem mai mult clienţilor. Şi fuseseră cinci zile de discursuri, de strategii, de dimineaţa, până seara.

Venise şi ziua plecării, afară cred că erau 50 de grade, era către miezul zilei, aerul era umed şi fierbinte, de te ardea când inspirai; cred că soarele bătea de peste tot, nu cred că bătea numai din cer. Era urgie afară. După petrecerea din noaptea precedentă, de-abia trezită, târând bagajele după mine, în recepţia hotelului. Nu prea mă uitasem ce era în jurul meu, şi m-am aşezat la coadă – era multă lume la recepţie. Dar după cinci minute mi-a atras atenţia ceva, când m-am uitat mai bine în dreapta mea. Lângă fotoliul dintre cele două lifturi era un cuplu mai deosebit: era o familie musulmană – ea stătea pe fotoliu, cu muntele de bagaje pe lângă ea, iar el s-a îndreptat către coadă şi s-a aşezat în spatele meu, oarecum mai departe de mine. El era în jur de 25 de ani, în haine occidentale, adecvat climei din Istanbul, poate, dacă te uitai cu atenţie, vedeai că e un pic cam formal îmbrăcat, însă ce mi-a atras atenţia a fost însă ea. Ea era îmbrăcată din cap până în picioare într-un veşmânt negru, care începea de-aici şi se termina la picioare, nu i se vedeau picioarele, iar faţa, de fapt, în dreptul feţei, veşmântul avea nişte zăbrele, iar ea vedea lumea prin zăbrelele alea. N-am putut să-mi mai iau ochii de la ea, n-am putut. Nu mai văzusem aşa ceva decât la televizor. Şi cred că m-a văzut, sau a simţit că mă uitam la ea, şi a ridicat capul, pentru că poziţia ei era cu capul plecat. În faţa mea era un cuplu de americani, cam de aceeaşi vârstă, poate un pic mai tineri, sumar îmbrăcaţi, cald  - şort, maiouri, şlapi, plini de ei, debordând de sănătate, atletici, formă fizică bună. Vorbeau despre cât de repede or să scape, ca să mai apuce câteva ore de shopping prin Istanbul înainte de a se urca în avion.

Dar femeia aceea, pe care eu am văzut-o, în fotoliu, acolo, în acel hotel, a venit cu mine, după doi ani şi jumătate, în mintea mea, tocmai atunci, după discursul parţial. Eu am primit feed-back-ul profesorilor mei. Şi mi-am dat seama că oamenii ăia voiau de fapt să-mi spună: femeie, ia-ţi zăbrelele de pe faţă! Şi fii aşa cum eşti tu, şi lasă-ne şi pe noi să te vedem aşa cum eşti tu! Acum, nu ştiu dacă discursurile mele or să fie structurate, aşa cum am învăţat, şi cum ne-au învăţat pe toţi Cosmin şi cu Liviu, nu ştiu dacă toate dezbaterile mele or să fie aşa cum ne-au învăţat Robert şi cu Sorin, nu ştiu dacă o să reuşesc să-mi ating toate scopurile pe care mi le-am propus în construirea brand-ului meu personal, şi nu ştiu dacă pot să ţin  minte de firul ăla, şi dacă pot să spun tot timpul că sunt grasă şi am ţâţe mari, să nu mai fiu complexată şi să fiu aşa cum trebuie să fiu şi cum aşteaptă lumea de la mine să fiu...nu ştiu.

Dar aici am învăţat să mă descopăr, şi aici am învăţat că trebuie să le arăt oamenilor cine sunt eu de fapt. Şi o să-nchei aducându-vă în atenţie ce-am zis atunci când am fost întrebată, la week-end-ul de la Mamaia, când am început Erisma, şi ce-am spus referitor la aşteptările mele de la acest program. Găsisem un citat foarte frumos pe site-ul Erisma, al lui Galileo Galilei, în care zice: Nu poţi învăţa pe nimeni nimic, poţi doar să ajuţi oamenii să se descopere. Asta a făcut Erisma cu mine, şi pentru asta, vă mulţumesc tuturor!