Sus

Vintilă Mihăilescu

Vintilă Mihăilescu

profesor universitar doctor, scriitor

Este profesor universitar doctor şi directorul departamentului de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

Absolvent în 1974 al Facultăţii de Psihologie din Universitatea Bucureşti, obţine în 1993 titlul de Doctor în Psihologie cu teza „Ungureni şi pămînteni. O analiză etnopsihologică”.

Între 1979 şi 1990 a desfăşurat activitate de cercetare la Centrul de Cercetări Antropologice din Bucureşti.

În 1990 înfiinţează Societatea de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000.

Din 1998 este colaborator permanent al revistei Dilema Veche.

Între 2005 şi 2010 a fost director general al Muzeului Ţăranului Român.

A fost profesor invitat la numeroase universităţi şi centre de studii avansate din Canada, Franţa, Belgia, Italia, Elveţia, Austria, Germania, Bulgaria şi Ungaria.

Domeniile sale actuale de interes sunt: comunităţi rurale, antropologia cotidianului, cultură materială şi istoria şi teoria antropologiei.

Cursuri susţinute la SNSPA: Introducere în antropologie (licenţă şi master), Comunităţi sociale, Cultură materială.

Dintre lucrările sale menţionăm:

  • Fascinaţia diferenţei, Paideia, Bucureşti, 1999,
  • Svakodnevica nije vise ono sti je bila Biblioteka XX Vek, Beograd, 2002,
  • Socio-hai-hui prin arhipelagul România, Polirom, Iaşi, 2006,
  • Antropologie. Cinci introduceri, Polirom, Iaşi, 2007,
  • Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Curtea veche, Bucureşti, 2010,
  • Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom, Iași, 2013,
  • Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Cartier, Chişinău, 2013.

De asemenea, a coordonat, singur sau în colaborare, numeroase volume precum:

  • En/Quaite d'identité, Civilisations, Vol. XLII, Nr. 2, 1993,
  • ROMANIA - La construction d'une nation, Ethnologie Française, 1995 (178 pagini),
  • Vecini şi Vecinătăţi în Transilvania, Paideia, Bucureşti, 2002,
  • Studying Peoples in the People’s Democracies (II) Socialist Era Anthropology in South-East Europe, Halle Studies in the Anthropology of Eurasia, Vol. 8, Max Planck Institute for Social Anthropology, 2008,
  • Cotidianul văzut de aproape. Etnografii urbane, Polirom, Iaşi, 2010,
  • Etre ou ne pas être balkanique, Civilisations, vol. 60, no. 2, 2012.

În 2006 a fost decorat de Preşedintele României cu Ordinul Naţional Serviciu Credincios, în rang de Cavaler iar
în 2007 cu Ordinul Meritul Cultural, în rang de Mare Ofiţer.

Membri fondatori Asociația Erudio