Sus

Adrian Stanciu

Adrian Stanciu

Partener Erudio, Consultant de business, Profesor MSM

Adrian Stanciu e consultant și partener în Wanted - Transformation Consultancy. Aria lui de expertiză este schimbarea și managementul culturii organizaționale. Experiența sa de consultanță include numeroase organizații cu diverse profiluri și mărimi, atât din România, cât și din tările învecinate.

Adrian Stanciu este, de asemenea, unul dintre cei 4 membri fondatori activi ai Asociației Erudio, asociație care își propune să aducă creativitatea și expresivitatea în leadership. Printre programele create de Erudio se numără și Erisma – un program de dezvoltare a leadership-ului creativ dedicat managementului organizațiilor.

Înainte de a fi consultant, a ocupat în cariera lui poziții de conducere ca: Managing director la Xerox Romania, Business Unit director al Xerox CEE și Director general al Arexim, o companie românească de sisteme integrate IT pe care a co-fondat-o și pe care apoi a vândut-o către Xerox Corp.

Adrian a început și alte câteva afaceri de succes, precum Ascendis Consulting, leaderul pe piața companiilor românești de training, Kiwi Finance, o firmă de servicii financiare, sau Arexim Line.

În domeniul dezvoltării managementului, Adrian a creat, dezvoltat și livrat numeroase programe de training pentru companii din diverse industrii, cu mărimi variate, printre care: IBM, Xerox, Orange, Raiffeisen Bank, Citibank, Allianz, și multe companii locale.

În domeniul academic, Adrian este absolvent al masterului Universității Tehnice din București, promoția 1985. A predat numeroase teme în cadrul programelor de business pentru absolvenții Universității Tehnice din București, pentru școala Națională de Studii Politice, pentru Academia de Studii Economice, cursul de Managementul Schimbării la Universitatea din Ottawa și la MBA-ul Româno-Canadian și programul de Managementul Schimbării și Comportament Organizațional la CEO Business School.

Adrian este și o voce cu o prezență constantă în presa românească de afaceri, având peste 50 de articole publicate.

Membri fondatori Asociația Erudio