Despre Teatru

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când eram mică, am trecut prin faza: „când o să fiu mare, vreau să fiu artistă”. Şi cred că au mai trecut şi alţi copii pe-acolo. Cred că o parte din aspiraţia asta vine din simţul copiilor pentru magie. Copiii simt că acolo, în teatru, pe scenă, se întâmplă ceva. Şi aşa şi e: în cutia neagră numită teatru, oamenii trăiesc fărâme de magie.

Nu e deloc puţin lucru să vrei să te urci pe scenă şi să dai ceva, în faţa zecilor de perechi de ochi curioşi care te măsoară, te disecă, te apreciază. Îţi trebuie nebunie, bucurie şi emoţie ca să joci teatru. Novice fiind, toate astea trebuie să fie în doze duble, garnisite şi cu o uşoară şi frumoasă inconştienţă.

Şi totuşi, de ce am vrut să joc? Pentru că simt că am din ce în ce mai puţine clipe pentru viaţa mea, pentru plăcerile şi gândurile mele. Pentru mine teatrul e o joacă foarte serioasă. În culise, în cabină, pe scenă, în sală, m-am întâlnit cu temerile, cu incertitudinile şi inhibiţiile mele, cu ghiduşia, nebunia şi bucuria mea. Cu Emoţiile mele. M-am întâlnit cu toate într-o oglindă şi-am stat puţin de vorbă tête-à-tête. Pe scurt, m-am întâlnit cu mine.

Gabi Tokacs