Program
22 Octombrie 2007,
World Trade Center Bucureşti
09.00 – 9.30
Înregistrarea participanţilor
09.30
– 11.00
Cosmin Alexandru - preşedintele asociaţiei Erudio
"Ce am învăţat în ultimii 2 ani, la Erisma? În primul rând că oamenii se deschid şi se bucură de asta, dacă au în jurul lor oameni care fac acelaşi lucru. Şi că un astfel de mediu e foarte productiv pentru fiecare participant, că oamenii se văd pe ei însişi un pic altfel, mai întregi şi mai predispuşi atât la succes cât şi la capacitatea de a se bucura de el."
Mircea Cărtărescu - scriitor
"Pornind de la faimoasa distincţie a lui Foucault dintre
heteronomie şi utopie, voi încerca să trasez drumul discursului
argumentativ de la haoticul truculent dâmboviţean la romanul de
idei european."
Mihai Ghyka - Director General, InBev Romania
"În alpinism, la fel ca în organizaţie, cu cât urci mai sus, cu atât aerul e mai rarefiat, regulile sunt mai dure şi riscurile mai mari. Muntele, la fel ca şi business-ul, are reguli stricte. Şi nu iartă."
11.00
– 11.30
Pauză de cafea
11.30
– 13.00
Dana Untescu - Director Resurse Umane, Xerox CEE, Turcia, Egipt,
Israel
"În fiecare zi, îmi petrec 80% din timp vorbind cu oamenii. La telefon,
faţă în faţă sau pe e-mail. Despre o promovare, o problemă ce îşi
caută soluţia, sau încercând să rezolv un conflict. Situaţii diferite,
create de oameni cu personalităţi şi cu interese diferite. Rezolvarea
cu succes a fiecăreia dintre ele stă în abilitatea de a le trata
unic, deschis şi uman, dar mai ales de a crea relaţii interpersonale
unice, deschise şi de calitate."
Oana Pellea - actriţă
"Alergăm cu toţii după vieţile noastre. Trecem grăbiţi prin fiecare zi, ca nişte roboţei care bifează un şir interminabil de sarcini, la capătul cărora ne închipuim că vom găsi, în sfârşit, Viaţa noastră. Numai că viaţa nu e Acolo, departe, ci Aici, ACUM, în fiecare zi, în fiecare clipă când te uiţi în ochii cuiva, în fiecare moment în care intri într-un contact real cu cel de lângă tine, în fiecare minut în care eşti conştient de tine şi te bucuri că Eşti şi de cum eşti, în fiecare secundă care trebuie oprită înspre bucuria ta şi a celorlalţi."
Alexandra Olaru - Director Comunicare şi HR, Unilever Europa Centrala şi de Sud
"Ceea ce îmi este drag la piaţa asta şi la ideea de “imagine a companiei” este strălucirea fiecărei vârste. Imaginea este unul din acele lucruri fără legătura cu cifra de afaceri şi cu numărul de 'feţe la raft', dar ţine de calitatea cuvântului şi din ce în ce mai mult a celui care îl rosteşte. Îmi place să cred că în sfârşit am început să ne asumăm responsabilitatea acestei perechi."
13.00 – 14.30
Pauză de prânz
14.30
– 16.00 Prima serie de ateliere
Scriere Creativă
cu Ioana Pârvulescu (scriitoare) şi Mircea Cărtărescu (scriitor)
[-] ascunde detalii
Suntem asaltaţi de pretutindeni de un limbaj sec, agresiv, de o nouă limbă de lemn. Indiferent de situaţia în care ne aflăm, folosim cuvinte din ce în ce mai puţine şi mai golite de sens. Limba sărăceşte, şi noi odată cu ea. Risipind forţa cuvintelor pierdem nu numai bucuria unui limbaj bogat şi viu, ci şi avantajele pe care acesta ni le-ar conferi în relaţiile cu cei din jur.
În atelierul de Scriere creativă vei descoperi, alături de Ioana Pârvulescu şi de Mircea Cărtărescu, forţa cuvintelor şi felul în care ele ne pot face unici, asemenea unei amprente. Vei exersa cum să foloseşti cuvântul potrivit la locul potrivit şi cum să comunici expresiv, în aşa fel încât să poţi să-ţi cucereşti interlocutorii rămânând tu însuţi.
Tehnici Teatrale
cu Oana Pellea (actriţă) şi Marian Popescu (Profesor Universitar de Studii Teatrale la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti, Critic de Teatru)
[-] ascunde detalii
Fiecare zi ne oferă „spectacolul” pe care îl cunoaştem: oameni grăbiţi, care au uitat să lase loc emoţiei, care nu mai au timp să descrie sau să convingă, ci doar să impună. Un spectacol al gesturilor sacadate, aproape robotizate.
În atelierul de Tehnici teatrale vei afla că eşti mai mult decât credeai şi că privirea, gesturile, vocea, corpul tău pot fi toate argumente puternice pentru a-i convinge pe ceilalţi. Cum?
Oana Pellea şi Marian Popescu îţi propun un alt mod de a te descoperi, o aventură la capătul căreia vei regăsi plăcerea simţirii şi împărtăşirii emoţiilor şi bucuria unui limbaj nonverbal bogat şi de impact.
Dialog şi Dezbatere
cu Robert Turcescu (jurnalist)
[-] ascunde detalii
Oricine poate să vorbească, puţini pot să comunice.
Discuţiile degenerează deseori în monologuri gălăgioase şi logoreice, pentru că cei implicaţi sunt din ce în ce mai dornici să vorbească şi din ce în ce mai puţin dispuşi să-i asculte şi să-i inţeleagă pe cei din jur.
Prea des uităm că reuşita unui dialog, a unei dezbateri sau a unei negocieri nu stă în abundenţa argumentelor, ci în calitatea lor şi în capacitatea de a asculta. În atelierul de Dialog şi dezbatere îţi vei exersa, împreună cu Robert Turcescu, capacitatea de a construi şi exprima argumente bine structurate şi articulate, convingătoare şi inspirate, pe care să le poţi folosi pentru a atinge rezultatul dorit.
Vorbire în Public
cu Liviu Papadima (Decan al Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti) şi Cosmin Alexandru (preşedintele asociaţiei Erudio)
[-] ascunde detalii
Cu toţii am asistat la discursuri sau am fost în situaţia de a livra un discurs la un moment dat şi am constatat, fie observându-i pe alţii, fie pe propria noastră piele, că există vorbitori buni şi mai puţin buni, cu discursuri care ne ating şi altele care trec pe lângă noi. Ce ne face însă să spunem despre un vorbitor că e bun şi despre un discurs că ne mişcă? Ce putem face ca noi înşine să devenim vorbitori mai buni şi să câştigăm încrederea şi aprecierea celor care ne ascultă? Şi cum putem să avem discursuri convingătoare, care să mişte audienţa?
Vei descoperi o parte dintre răspunsurile la aceste întrebări la Atelierul de Vorbire în public, împreună cu Liviu Papadima şi Cosmin Alexandru.
16.00 – 16.30
Pauză de cafea
16.30 – 18.00 A doua serie de ateliere
Scriere Creativă
cu Ioana Pârvulescu şi Mircea Cărtărescu
Tehnici Teatrale
cu Oana Pellea şi Marian Popescu
Dialog şi Dezbatere
cu Robert Turcescu
Vorbire în Public
cu Liviu Papadima şi Cosmin Alexandru
© 2007 Prima Conferinţă de Leadership Creativ.
Toate drepturile rezervate.
|